Simona Ionescu / Redactor Șef

Alexandru Arșinel, îngropat înainte de vreme. „Nicușor Dan m-a tratat ca pe un nimeni”

Alexandru Arșinel, îngropat înainte de vreme. „Nicușor Dan m-a tratat ca pe un nimeni”
Alexandru Arșinel, unul dintre cei mari actori pe care i-a avut vreodată România e trist și umilit. Cine l-a călcat în picioare.

60 de ani a jucat la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, dar acum i s-au tăiat toate aripile. Alexandru Arșinel a povestit cum l-a dat afară Nicușor Dan din teatru.

Alexandru Arșinel, îngropat înainte de vreme. „Mă oprește lumea pe stradă și mă întreabă când vă vedem”

Într-un interviu pentru un post tv, fostul director al Teatrului de Comedie Constantin Tănase a vorbit despre cea mai mare durere a vieții. Artistul spune că actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, l-a umilit și i-a luat dreptul la a juca. Edilul a hotărât să nu-i mai prelungească contractul cu teatrul. A doua casă a sa, unde Arșinel a jucat peste 60 de ani. Peste toate aceste lucruri se adaugă și problemele de sănătate ale actorului, care spune însă că mai poate juca și acum. Doar că nu e lăsat.

„Și domnia sa a hotărât să nu mai prelungească decât două luni de zile”

„Eu acum doi ani am făcut o cerere de a mă retrage din funcția de director considerând că poate să o preia mai departe cu pricepere și cu avânt, și cu mine lângă el, Vasile Moraru. Am trecut prin câteva momente în care nu m-am simțit bine și nici acum nu mă simt bine, dar asta nu însemnă că nu aș mai putea sa joc.

Am condus acest teatru timp de 20 de ani, dar sunt în conducerea lui de 40-50 de ani. Mă rog, așa a hotărât, urma ca să se prelungească, de fiecare data de către directorul teatrului. Nu se ocupă primarul, dar la începutul anului a ieșit de la primărie că toate funcțiile sunt aprobate de către primarul general. Și domnia sa a hotărât să nu mai prelungească decât două luni de zile”, a spus Alexandru Arșinel.

„Nici n-am vrut să joc în altă parte”

E foarte adevărat că Alexandru Arșinel a primit oferite de la alte teatre, dar nu a vrut să joace. E mult prea legat de Teatrul de Revistă Constantin Tănase și nu ar putea merge în altă parte niciodată. Și cel mai dureros rămâne momentul în care lumea îl oprește pe stradă și-l întreabă când o să-l vadă pe scenă.

„Păi nu mai joc. Nici n-am vrut să joc în altă parte pentru că iubesc foarte mult teatrul asta. Și pentru că am contribuit la modul cel mai serios la consolidarea lui și din punct de vedere artistic si fizic. Eu am fost cel care m-am bătut pentru consolidarea teatrului imediat după Revoluție. (…)

Am vrut să înaintez un memoriu, dar mi s-a spus că orice intervenție o fac e degeaba, pentru că nu răspunde. Mă oprește lumea pe stradă și mă întreabă când vă vedem (…) asta nu înseamnă să nu se îngrijească de oamenii, de artiștii care sunt așteptați, căutați, aplaudați și așa mai departe. (…) Se va termina pentru ca zilele îmi sunt numărate. N-a început și nu s-a terminat teatrul cu Alexandru Arșinel, dar totuși sunt un nume în teatrul românesc”, a spus Arșinel.

Aseară, într-o emisiune tv, Alexandru Arșinel a mărturisit că cel mai tare l-a durut că a fost tratat ca „un nimeni” de către Nicușor Dan.

Sursă foto: capital

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre