Ben Baron, un bărbat în vârstă de 44 de ani din Great Harwood, Marea Britanie, a fost amendat de un radar de viteză. Asta deși nu depășise limita legală în niciun motiv. Motivul amenzii este, în realitate, unul destul de comic. Baron mai fusese prins anterior în același loc. De data aceasta însă acuzația oficială este că ”nu avea volanul în control”. Baron conducea pe drum înr-o dubă, iar în dreapta sa se mai afla cineva.
Amendat de radar de viteză. Nu depășise limita legală, dar făcea semne obscene
Chiar dacă pare greu de crezut, camerele de viteză de pe drum l-au surprins pe bărbat făcând semne obscene cu ambele mâini. Baron, care lucrează în IT ca și dezvoltator de software, a primit fotografiile acasă. Acestea îl înfățișau în toată splendoarea, arătând degetele mijlocii fix spre camere. ”Am râs cu lacrimi. O să accept situația pentru că este extrem de amuzantă”, a declarat bărbatul.
Bărbatul nu s-a putut abține și a recunoscut utilitatea camerelor. ”Am făcut asta vreo 200 de metri în continuu. Trebuie să recunosc că au camere bune. M-am uitat pe internet și am văzut că amenda este până în 1000 de lire sterline”, a mai spus Baron. Practic, acesta a încălcat într-adevăr legislația, căci nu avea niciuna dintre cele două mâini pe volan. Așa că gestul îl va costa acum bani din buzunar.
Strânge fonduri pentru amendă pe internet
Ben Baron a hotărât să facă povestea cunoscută, în încercarea de a strânge fondurile necesare pentru amendă. În acest sens, a făcut un cont pe GoFundMe, o platformă unde oamenii pot dona pentru anumite cauze, direct la destinatari. Speră ca internauții să aibă simțul umorului și să-l ajute să strângă banii. În plus, promite să doneze diferența rămasă. ”Am decis să fac cont pe GoFundMe. Să sperăm că oamenii au simțul umorului. O să plătesc amenda și dacă rămâne ceva voi dona pentru cauze sociale”, a încheiat ”pățitul”.
Foto: The Sun
Liz Taylor și bijuteriile care au făcut istorie. Cine e bărbatul care a vrut să-i dăruiască actriței ”Taj Mahal-ul”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook