Simona Ionescu / Redactor Șef

Amenzi colosale în localul de fițe preferat de vedete, care a ars azi. Legătura dintre Ambasad’Or și COVID

Amenzi colosale în localul de fițe preferat de vedete, care a ars azi. Legătura dintre Ambasad’Or și COVID
Localul preferat al vedetelor care a luat foc marți după-amiază este în anchetă. Problemele se țin lanț de patronul Ambasad'Or Events. Luna aceasta poliția a deschis o anchetă după ce în localul de fițe a fost organizată o petrecere cu sute de invitați (300, conform declarațiilor unora din participanți), sfidând reglementările sanitare impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

Botezul soldat cu dosare penale de la Ambasad’Or Events a avut loc la sfârșitul primei săptămâni din iulie, iar printre invitați s-a aflat și manelistul Florin Salam, a scris atunci presa. Inițial, polițiștii au comunicat faptul că nu au existat nereguli, însă după cercetări amănunțite s-a descoperit faptul că nu s-au respectat deloc restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus.

Prin urmare, au fost acordate amenzi în valoare de 25.500 de lei, restaurantul s-a ales cu activitatea suspendată. Printre cei amendați s-ar fi numărat și Florin Salam.

„Alte 8 sanctiuni contraventionale aplicate persoanelor participante la evenimentul organizat in data de 4 iulie in orasul Otopeni si 2 dosare penale intocmite de politistii ilfoveni, sub aspectul savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala si folosirea cu rea credinta a creditului societatii in scop personal, in care sunt vizate 2 societati comerciale”, a transmis IPJ Ilfov.

Au fost deschise și două dosare de cercetare penală pe numele a două societăți comerciale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și folosirea cu rea credință a creditului societății în scop personal, au mai anunțat oamenii legii, care au făcut uz de filmările postate pe rețelele sociale de la botezul copilului omului de afaceri cunoscut drept Vali Țigănime.


Arde clubul unde s-a însurat Borcea

Incendiar. Ultimele fotografii cu Anamaria Prodan dezbrăcată pe Coasta de Azur


Legi sfidate cu tupeu

Potrivit contractului, la botezul cu 300 de invitați ar fi participat 20 de persoane într-un spațiu închis și 50 afară.

„Potrivit afirmațiilor organizatorului evenimentului, a rezultat faptul că din cauza condițiilor meteo nefavorabile apărute pe timpul desfășurării evenimentului, acesta a permis accesul persoanelor din exterior în interiorul salonului, înregistrându-se astfel o aglomerare de persoane, fără a fi respectate normele legale.

În urma activităților specifice efectuate, polițiștii orasului Otopeni au aplicat sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 7.500 de lei pentru organizatorul evenimentului și o sacțiune contravențională, aplicată beneficiarului, conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 2.500 de lei”, a transmis Politia Ilfov. Ulterior, Poliția Ilfov am mai anunțat că a acordat alte opt amenzi, în valoare de 15.500 de lei.

Sursa foto: YouTube, Facebook

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre