Anda Adam tocmai a lansat o nouă melodie și a plonjat direct în epicentrul unui scandal cu internauții. Asta, în timp ce-și etalează noua siluetă și noile forme mult mai împlinite. Anda Adam nu a fost niciodată anorexică, însă acum are forme de-a dreptul rubensiene, puse frumos în valoare de un corsaj arhitectural, pentru colanți mulați pe corp, după cum se vede în videoclipul ultimei ei piese, „Șervețele”, în care apare inclusiv soțul.
După o cerere în căsătorie cu baloane cu aer cald în fundal, în timp ce ea purta o rochie de culoare vibrantă cu amploare, în Capadocchia, Anda Adam și Yosif Mohaci s-au căsătorit chiar înainte de Crăciunul anului 2022.
Vedeta spune că Yosif e bărbatul care o face cu adevărat fericită și pe care l-a așteptat întreaga viață. După ce cununia civilă a fost modestă și retrasă, cei doi motivând că au vrut să respecte postul Crăciunului, e de așteptat că nunta va fi una fabuloasă, pe măsura cererii în căsătorie de care a avut parte cântăreața.
Anda Adam, în mijlocul unui scandal cu internauții
Noua melodie a Andei Adam a iscat controverse. Textul lui Marius Moga a deranjat multă lume. La refrene, se vorbește despre cât de fraieri pot fi unii bărbați, să nu prețuiască o ființă de valoarea protagonistei.
„Vreau s-arunc cu șervețele, / Nu să vărs lacrimi în ele / Dau cu șervețele în aer / N-o să plâng eu dup-un fraier. / Vreau s-arunc cu șervețele, Nu să vărs lacrimi în ele / Dau cu șervețele în aer / N-o să plâng eu dup-un fraier”.
În timp ce ascultă melodia, fanii au criticat-o pe artistă că s-a „împlinit” cam tare. Postările cu imagini din clipul noii melodiei sunt pline numai de astfel de comentarii. „Parcă se vede o burtică sub acel accesoriu”, scrie cineva, iar replica e imediat continuată: „Da, și mie mi se pare că este gravidă sau grăsuță”. Altcineva a felicitat-o de-a dreptul pentru sarcină, deși Anda Adam nu a anunțat că ar fi fost însărcinată.
Foarte mulți comentatori sunt scandalizați că noua melodie a Andei Adam e de fapt o manea proastă. „E rahat de muzica..de versuri… Manelizare total”. „Se poate sterge la fund cu melodia, nu doar cu şervețelele…a-ti inebunit toti cu manelele”. „Cand nu mai ai ce, cânți orice. Cred ca e melodie low budget. Atat a putut sa scrie Moga. A făcut versuri de toti banii”.
Cântăreața spune câte kilograme s-a îngrășat
Anda Adam a făcut lumină în marea controversă privind silueta ei. Ea a dezvăluit că nu este însărcinată, deși în trecut a mărturisit că i-ar mai plăcea un copil, cu actualul partener. Vedeta a făcut public numărul kilogramelor pe care le-a „luat” în plus, dar și faptul că s-a apucat de sală, într-o altă postare.
„Aș vrea eu sa fie bebe, dar nu e! Se îndoaie balenele de la corset și am și puțină burtică, că am vreo 6 kg în pus față de greutatea mea normală!”, a replicat Anda Adam care nu a putu să stea deoparte de dezbaterea iscată în secțiunea de comentarii a postării ei.
Cireașa de pe tort a venit de la un internaut care o compară de-a dreptul pe Anda Adam cu Loredana Groza. „Dacă nu citeam numele și nu era sonorul pornit… Aș fi zis că e Loredana!! Doar mie mi se pare că încep să semene?”
Sursa foto: captură video: YouTube
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook