Se pare că Tiberiu Argint e bărbatul care reușește, cu adevărat, să o facă fericită pe Andreea Bălan. Cei doi se pare că nu se mai feresc de ochii curioșilor.
Andreea Bălan și Tiberiu Argint nu se mai ascund. Ce gest a făcut tânărul
Împreună la bine și la greu. Așa au ales să trăiască Andreea Bălan și Tiberiu Argint. Cei doi nu-și mai ascund iubirea, iar de ziua de naștere i-a făcut o surpriză plăcută blondei. Tiberiu a postat pentru prima dată o fotografie alături de Andreea, cu un mesaj care spune totul: „La mulți ani, iubita mea!”. Cântăreața e însă puțin mai reținută, pentru că vrea ca viața ei personală să nu mai fie pusă pe tapet.
”Acum sunt foarte liniştită şi vreau această latură a vieţii mele să o ţin pentru mine. Toată viaţa mea a fost o carte deschisă de la 12 ani, aşa că am hotărât acum ca această parte să o ţin deocamdată pentru mine. Când va trebui să aflaţi ceva, o să vă povestesc, dar mi se pare foarte interesant să ţin pentru mine. E important să ai susținere, un sprijin”, a spus artista în urmă cu puțin timp.
Cum a petrecut Andreea pe tărâmul faraonilor
Cântăreața a petrecut o săptămână alături de Clara, Ella și mama sa pe tărâmul faraonilor, în Egipt, și s-au simțit minunat. „Fetele s-au simțit foarte bine, ultima vacanță a lor a fost în Mauritius și Ela care avea trei ani atunci, a ținut minte acea vacanță. Își dorea la un moment dat această vacanță și s-a ivit această oportunitate. Am acceptat cu drag, am primit cadou această vacanță din partea unei agenții de voiaj.
Contează foarte mult pentru copii să meargă în vacanță și să facă și alte lucuri față de cele pe care le fac aici. Ela a avut oportunitatea să călărească și să înoate. Nu mai are frică de apă, înoată cu colacul. (…) Clara este o năzdrăvană și părea că se simte bine, dar evident că face numai prostioare la doi ani și jumătate. Ela, în schimb, este o domnișoară, a crescut. Ne înțelegem.
Am o conexiune diferită cu fiecare dintre ele şi încerc să petrec timp cu fiecare dintre ele și cred că contează foarte mult ca mama să petreacă timp și separat cu fiecare copil. Am luat o pauză, dar am luat-o la timp pentru că acasă era șantier. Când ne-am întors toate lucrurile erau aranjate.
Mama s-a bucurat foarte mult de vacanță, nu am mai fost de mult timp cu ea într-o vacanță. Copiii se bucură la orice, la toate lucrurile mărunte. Pe lângă piscină și mare, au vrut să se bălăcească și în fântâni”, a mărturisit Andreea Bălan despre vacanța în Egipt.
Sursă foto: Instagram, impact.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook