Simona Ionescu / Redactor Șef

Andreea Marin și ritualurile ei din copilărie. „Eram îmbăiată în butoiul de lemn cu apa strânsă după ploaie”

Andreea Marin și ritualurile ei din copilărie. „Eram îmbăiată în butoiul de lemn cu apa strânsă după ploaie”
Invitată în podcast-ul micuțului David Dobrincu, „DD Show Podcast Special”, Andreea Marin a retrăit lumea copilăriei, povestind lucruri neștiute de nimeni.

Fosta zână a surprizelor și-a pus sufletul pe tavă și a vorbit, cu zâmbetul pe buze despre momente haioase, punctând și ce copil zburdalnic a fost.

„Nu știu dacă vreun copil de la oraș, cel puțin, în ziua de azi, mai are ocazia asta”

Bunicii mei, deși n-au locuit la țară în perioada în care eu eram copil, și ani înainte ca eu să vin pe lume, au păstrat acele cutume de odinioară. În primul rând, aveau o căsuță pe pământ, la marginea orașului Roman. Apoi, aveau livadă, chiar și bunicii de aici, din București. Stăteau pe o străduță din zona Văcărești, care acum nu mai există – sau nu mai există în forma în care era -, populată de case, ca la țară.

Aveam ocazia, de exemplu, în grădina bunicului, de aici, să fiu îmbăiată în butoiul de lemn, vara. Se strângea apa după ploaie. Bunica avea grijă să culeagă petale de trandafiri – trandafirii aceia frumos mirositori din care se făcea dulceață. Presăra acele petale în apa de ploaie și, așa, mă îmbăia. Nu știu dacă vreun copil de la oraș, cel puțin, în ziua de azi, mai are ocazia asta. (…)

”Până atunci, am simțit că am cea mai frumoasă copilărie”

Aveam căsuța făcută de bunicul meu pentru iepurași, proiectată ca o căsuță pentru oameni, cu etaj și dormitor. În curtea ne făceam cort și ne jucam, interveneau în fanteziile noastre personajele din poveștile citite, am avut o copilărie de poveste, cu excepția unei pierderi foarte grele, a mamei mele, când aveam doar nouă ani. Lucrurile asta vin când vin, nu le poți programa. Până atunci, am simțit că am cea mai frumoasă copilărie. (…) ”, s-a destăinuit Andreea Marin.

„O zgâtie de fată, eram din povestea lui Creangă”

Din copilăria Andreei Marin n-au lipsit nici momentele când, asemenea lui Creangă, sărea gardul și „jefuia” cireșul vecinei, ale cărui fructe erau prea gustoase. „Eram o zgâtie de fată, vorba bunicilor mei, cățărată mereu pe garduri, sărind în grădina vecinilor.

Aveam și eu o tușă Ioana pe străduța în care locuiam. Eram din povestea lui Creangă. Săream cu prietenii gardul și tare ne mai plăceau cireșele, vișinele, de parcă noi n-am fi avut la noi acasă. Dar, era mai bun fructul interzis. Și venea Ioana cu bâta după noi…Am făcut multe trăsnăi, dar nu lucruri grave, care să-i afecteze pe alții. Cumva, simțeam și noi nevoia să fim oameni mari”, a spus fosta zână a surprizelor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre