Simona Ionescu / Redactor Șef

Anunț important. De azi, românii pot obține 4.000 de euro de la stat

Anunț important. De azi, românii pot obține 4.000 de euro de la stat
Casa Verde Fotovoltaice 2023, programul prin care românii primesc de la stat câte 20.000 de lei (4.000 de euro) pentru a-și monta panouri solare și a produce energie verde, înceape azi, 19 mai. Este prima zi de înscriere și startul se dă la ora 10.00. Deci, fiți pe fază, cei care vă doriți această investiție!

Mai mult, printr-o actualizare a actului normativ, s-a stabilit că, pe lângă românii persoane fizice care pot beneficia de program, și lăcașurile de cult se pot înscrie. Inițial, Ministerul Mediului au anunțat că firmele de instalare a acestor panouri se pot înscrie cu cereri de finanțare la sfârșitul lui aprilie, iar persoanele fizice vor putea accesa aplicația online începând cu 5 mai. Guvernanții au anunțat apoi că programul nu mai poate demara la momentul scontat pentru persoanele fizice deoarece aplicația nu funcționează încă.

Ministrul Mediului a  ieșit cu precizările necesare. Astfel, din data de azi, 19 mai şi până pe 26 iunie, persoanele fizice care doresc instalarea panourilor fotovoltaice cu sprijin financiar de la stat se pot înscrie în program. Unităţile de cult, incluse în premieră în program anul acesta, vor putea depune cererile între 27 şi 29 iunie. O altă noutate, anul acesta, este derularea înscrierilor etapizat, din trei în trei zile, pe fiecare regiune în parte. Prima regiune care intră în program este Bucureşti-Ilfov, urmată de Centru, Nord Est şi Nord Vest, apoi restul regiunilor. Statul decontează fiecărui solicitant 20.000 de lei, condiţia este că benficiarul să contribuie cu 10%, adică 2.000 de lei.

Vă prezentăm calendarul finanțărilor și sumele puse în joc.

Informațiile necesare pentru înscrierea în programul Casa Verde Fotovoltaice 2023

Bugetul programului de anul acesta este de 2 miliarde de lei, bani suficienți pentru aproximativ 90.000 de gospodării, spun autoritățile.

Condițiile pentru persoanele fizice rămân neschimbate

* este persoană fizică cu domiciliul în România;

* nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;

* domiciliază la adresa unde se va implementa proiectul;

* este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, este proprietar/ deţine un drept de folosinţă şi asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului construcţie şi/ sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;

* imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; de asemenea, destinația construcției, așa cum reiese din extrasul de carte funciară, este exclusiv pentru locuință sau anexe care o deservesc;

* se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat;

* nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/ condominiu, cu mai mult de două apartamente;

Nu este eligibil solicitantul sau coproprietarii/ devălmaşii care:

* au beneficiat de finanțare în cadrul programului derulat în temeiul Ordinului nr. 1.287/2018 (cel ce conține anteriorul ghid), pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară ca cel pentru care solicită finanțare;

* au încheiat contract de finanţare cu AFM aflat în vigoare, în baza unei cereri de finanţare aprobate anterior în cadrul programului, pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară ca cel pentru care solicită finanțare;

* urmează să încheie cu AFM, în baza unei cereri de finanţare aprobate anterior în cadrul programului, contract de finanţare pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară ca cel pentru care solicită finanțare.

Important!

Persoanele fizice pot accesa proiectul doar pentru adresa menționată ca domiciliu în cartea de identitate, iar în plus, trebuie să facă dovada că sunt proprietarii locuinței sau terenului și că nu au datorii la bugetul de stat sau cel local. Mai multe detalii se găsesc aici.

Nu se primesc bani pentru panouri second hand, ci doar pentru sisteme cu toate componentele noi, care, în plus, trebuie să fie certificate și să aibă garanție privind deprecierea puterii: peste 90% în 10 ani și peste 80% în 25 de ani.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre