Atenție, părinți! Roblox a ajuns în instanță pentru acuzații de pedofilie

Gigantul Roblox, platformă online de jocuri pentru copii cu zeci de milioane de utilizatori activi zilnic, se află în centrul unui scandal juridic de proporții. Procurorul General al statului Louisiana, Liz Murrill, a intentat un proces acuzând compania că a permis și chiar a încurajat indirect exploatarea sexuală a minorilor pe platformă.
În plângerea oficială, Roblox este descris ca un „teren fertil pentru prădători”, unde lipsa unor verificări reale de vârstă a făcut posibil ca adulții să se prezinte drept copii și invers. Un caz prezentat în dosar arată că, în vara lui 2025, un bărbat din Louisiana a fost arestat după ce a folosit programe de modificare a vocii pentru a se da drept o fetiță, cu scopul de a atrage minori în conversații explicite, conform Bitdefender.
Cifrele arată dimensiunea riscului: 20% dintre jucători au sub 9 ani, alți 20% au între 9 și 12 ani, iar 16% se află în categoria 13–16 ani. Practic, aproape jumătate din baza de utilizatori este formată din copii.
În lipsa unor filtre eficiente, aceștia pot intra cu ușurință în contact cu persoane cu intenții periculoase. Un raport citat în proces arată că peste 3.000 de conturi au fost implicate în schimburi de pornografie infantilă și în solicitări explicite adresate minorilor.
Acțiunea în instanță susține că Roblox a prezentat o imagine falsă privind siguranța copiilor, în timp ce compania ar fi profitat financiar de pe urma acestor interacțiuni toxice. Dacă instanța dă câștig de cauză statului Louisiana, Roblox ar putea fi obligată la plata unor amenzi uriașe, restituirea unor sume de bani și implementarea unor măsuri de siguranță mai dure.
Ca răspuns, compania a anunțat rapid o serie de schimbări. A interzis orice formă de conținut cu tentă sexuală, a introdus restricții clare pentru jocurile cu spații private sau adulte – accesibile doar utilizatorilor peste 17 ani care își verifică identitatea – și a obligat creatorii să completeze chestionare de siguranță înainte de a publica jocuri noi. De asemenea, se pregătesc instrumente de inteligență artificială capabile să detecteze și să închidă în timp real serverele cu conținut nepotrivit.
Compania a promis și controale parentale mai stricte, precum setări implicite mai sigure pentru copiii sub 13 ani și metode mai precise de verificare a vârstei. Totuși, criticii spun că măsurile vin prea târziu și doar sub presiunea procesului.
Acuzațiile au zguduit deja piața: după ce acțiunile Roblox crescuseră spectaculos în acest an, ele au scăzut brusc cu peste 10% imediat după declanșarea scandalului.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook