Simona Ionescu / Redactor Șef

Gabi Bădălău sare în ajutorul familiei care se confruntă cu probleme financiare. Își vinde mașina de lux abia cumpărată înainte ca tatăl să fie arestat

Gabi Bădălău sare în ajutorul familiei care se confruntă cu probleme financiare. Își vinde mașina de lux abia cumpărată înainte ca tatăl să fie arestat
Familia Bădălău trăiește pe cai mari, în lux, după cum poate vedea oricine urmărește conturile de pe rețelele de socializare are celor doi frați, Gabriel și Sabina. Iubitul Biancăi Drăgușanu dovedește din plin că nu cunoaște sărăcia. Fosta lui soție, Claudia Pătrășcanu, povestea că, în timpul căsniciei, trăia într-o „colivie de aur”, nelipsindu-i nimic din cele materiale. Dar lucrurile par să se schimbe dramatic.

În timp ce Gabi, Bianca, dar și sora bărbatului, Sabina, promovează intens locația de evenimente a familiei, dar și momente în destinații de lux, problemele stau ca un nor negru asupra familiei. Bădălăii se pare că au ajuns la fundul sacului și ar avea nevoie de bani cash, rapid și  mulți,  în contextul problemelor juridice ale capului familiei, Niculae Bădălău, fostul boss de la curtea de conturi. Așa cum vă amintiți, acesta a fost arestat de DNA, într-un dosar de corupție  și acuzat de trafic de influență.

Curtea de Apel îl ține sub control judiciar pe Niculae Bădălău

Fostul vicepreședinte al Curții de Conturi a petrecut săptămâni bune în arest, iar acum se află sub control judiciar. Curtea de Apel București a fost tranșantă, ieri, în dosarul  în care acesta a cerut eliminarea măsurii, admițând contestația DNA și măsura preventivă a controlului judiciar asupra inculpaților Bădălau Niculae și Matache Elena.

Niculae Bădălău este acuzat de trafic de influență și e ținut sub control judiciar

Iată soluția pe scurt: „ÎNCH. 293/CO/CP- În baza art. 425 indice 1 alin. 7 pct.1 lit. a Cod procedură penală, rap. la art. 205 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 22.06.2023, pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul Giurgiu în dosarul penal nr. 1977/122/2022/a1.6 Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând:

În temeiul art. 348 alin 2 Cpp cu referire la art. 207 alin 7 Cpp, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar faţă de intimaţii-inculpaţi Bădălău Niculae şi Matache Elena . În temeiul art. 207 alin 4 Cpp menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de intimaţii-inculpaţi Bădălău Niculae şi Matache Elena . În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 30.06.2023. Încheiere finală camera consiliu  293/2023  30.06.2023”.

Gabi Bădălău, mișcare rapidă pe rețelele sociale: „Lambo de vânzare”

În aceeași zi cu pronunțarea sentinței, Gabi Bădălău și-a pus la vânzare bolidul de lux pe care l-a achiziționat în 2022 și cu care s-a lăudat intens. Are mașina de nici un  an. În luna septembrie a anului trecut, Gabi Bădălău a plătit cu banii jos, cam 600.000 de euro, ultimele două mașini pe care le-a achiziționat, îmbogățindu-și astfel colecția de mașini.

Gabi Bădălău o răsfăța și pe iubita sa, Bianca Drăgușanu, cu daruri de lux

El a intrat în posesia a două adevărate bijuterii, un Bentley Flying Spur, în două culori și un Lamborghini Urus (full Novitec), black edition, full carbon pe care le-a alăturat unui Mercedes Brabus pe care-l avea deja în garaj, și acesta mașină de câteva sute de mii de euro.

Amintim că în aceeași perioadă, toamna lui 2022, i-a făcut cadou iubitei sale, Bianca Drăgușanu, un  ceas Rolex Daytona Full Gold, „bătut” în diamante, pe care a dat 100.000 de euro.

Gabi Bădălău a pus anunț că își vinde mașina de jumătate de milion de euro, imediat după sentința Curții de Apel în dosarul tatălui său

Luna trecută, în timp ce a participat la un eveniment monden important, la care vedetele și-au etalat nu doar hainele de firmă ci și bijuteriile scumpe pe roți, Gabi Bădălău a rezervat, contra cost, cel mai vizibil loc din parcare pentru a-și etala în toată splendoarea Lamborghini-ul recent achiziționat.

Amintim că, pe piața liberă, o astfel de mașină de vinde și cu 500.000 de euro. Gabi Bădălău a anunțat că o vinde, însă nu a spus prețul dorit pe ea, limitându-se la un anunț simplu. El a scris: „For sale Lambo 2022” în cele patru imagini distribuite cu mașina fotografiată pe domeniul de evenimente al familiei.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre