Știre în curs de actualizare…
Politicianul Niculae Bădălău a fost reținut duminică seară de Direcția Națională Anticorupție. Dosarul în care e vizat ar fi despre trafic de influență, iar sumele încasate de vicepreședintele de la Curtea de Conturi ar fi de ordinul milioanelor de euro.
Firul șpăgilor anchetate acum de procurori ajung, spun surse, în portofoliul fiicei sale, Sabina, care a devenit proprietara unui imperiu.
Mai exact, e vorba de un domeniu pe care se află și un centru de evenimente, în Bolintin Vale, estimat la valoarea de 4 milioane de euro sau chiar mai mult. Restaurantul patronat de fiica politicianului are și contracte cu statul, oferind servicii de catering și curățenie unei grădinițe de stat.
Candelabru de 100 de mii de euro
Sabina Ioana, sora lui Gabi Bădălau, s-a căsătorit religios, sâmbătă, 7 mai 2022, petrecerea fiind organizată pe domeniul din Bolintin Vale.
Domeniul din Bolintin Vale se întinde pe o suprafață de 1,5 hectare. Numai un candelabru a costat peste 100 de mii de euro, scrie ziarul Puterea. De unde a avut Sabina Bădălău atâția bani, având în vedere că atât soțul, cât și tatăl său sunt angajați la Stat?, se întreabă jurnaliștii de la sursa menționată.
Când s-a petrecut nunta, unul din membri familiei s-a lăudat că tot în acest an, pentru a asigura servicii complete, pe domeniu se va deschide și un hotel de 4 stele.
Foarte probabil, aceasta este și întrebarea procurorilor DNA: de unde are familia lui Nicolae Bădălău atâta bănet? Și cum mai avuseseră în lucru un dosar cu firme care cotizau la liderul PSD în 2013…
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook