Acum, o expoziţie dedicată câinilor corgi ai suveranei a fost inaugurată la Londra. Aceasta dezvăluie fotografii ale reginei cu câinii ei adoraţi, relatează AFP. Expoziţia poate fi vizitată la muzeul The Wallace Collection. Ea este intitulată „Regina şi corgii ei” și prezintă un număr de nouă fotografii realizate de-a lungul vieţii reginei Elisabeta, fiecare surprinzând o perioadă diferită de timp şi legătura ei unică cu animalele care i-au ținut companie.
„Este o expoziţie foarte mică, însă cu adevărat minunată, care prezintă nouă fotografii cu regina şi câinii ei corgi şi care prezintă momente din viaţa ei, la fiecare zece ani. O vedeţi pe regină, dar dintr-o perspectivă foarte diferită, prin această relaţie extraordinară pe care a avut-o cu corgii ei”, a declarat curatorul expoziţiei Xavier Bray pentru sursa citată.
Regina Elisabeta a II-a a crescut 30 de câini corgi
Acești câini mici cu urechi ascuţite şi corpul lung au fost inseparabili de imaginea Elisabetei a II-a. Regina a crescut aproximativ 30 de câini corgi, de-a lungul vieții ale, după ce a primit unul cadou, de la tatăl spu, în copilărie. Ea a avut o preferinţă pentru rasa Pembroke, dar şi dorgi”, o încrucişare între corgi şi teckel.
Fotografiile, mai arată sursa citată, au fost alese dintr-o colecţie de peste 5.000 de imagini, și variază de la instantanee până la portrete atent realizate. Cea mai veche imagine din colecţie datează din iulie 1936 şi o înfăţişează pe prinţesa Elisabeta, în vârstă de 10 ani, jucându-se cu doi dintre corgii ei, Jane şi Dookie, la Londra.
O a alta dintre imaginile expuse a fost realizată pe 19 septembrie 2022, în ziua înmormântării suveranei. Pe treptele Castelului Windsor, cățeii ei iubiți, Muick şi Sandy au aşteptat, ţinuţi în lesă de personal al palatului, cortegiul funerar plecat din Londra după funeraliile reginei pentru a parcurge „Long Walk”, aleea ce duce la castel, unde Elisabeta a II-a a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii private.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook