Proiectul de reconstrucție totală a Planșeului Unirii, placa uriașă de beton ce acoperă Piața Unirii din centrul Bucureștiului, a intrat pe ultima sută de metri. Primarul Daniel Băluță a semnat la sediul Guvernului României, contractul de finanțare în valoare de 750 milioane de lei.
În ceea ce privește documentele pentru autorizarea lucrărilor de construire acestea au fost depuse la Primăria sectorului 3 și la Primăria Capitalei. Documentația contractului de finanțare a avut loc în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu și a viceprim-mistrului Marian Neașcu, alături de Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Investiția este necesară pentru siguranța persoanelor care traversează centrul Bucureștiului
Anterior semnării propriu-zise a contractului de finanțare pentru reconstrucția Planșeului Unirii, prim-ministrul Marcel Ciolacu a amintit că investiția este necesară pentru siguranța milioanelor de oameni care traversează, zilnic, centrul Bucureștiului.
„Ştiu că nu este un proiect uşor. În plus pe parcursul lucrărilor vom avea o perioadă de restricţii de trafic. De aceea este esenţial ca lucrările să fie realizate rapid şi în termenele stabilite”, a susținut Marcel Ciolacu. La rândul său, edilul Sectorului 4 a precizat importanța proiectului de regenerare urbană a întregii zone aferente Pieței Unirii.
„Experții au semnalat, la timp, cât de gravă este provocarea generată de starea Planșeului Unirii”
„Prin alocarea resurselor financiare de către Guvern, rezolvăm, după aproape un secol, una dintre cele mai mari provocări ale infrastructurii Bucureștiului, din chiar centrul Capitalei. Experții au semnalat, la timp, cât de gravă este provocarea generată de starea Planșeului Unirii, iar responsabilitatea noastră este de a găsi rapid cea mai bună și mai durabilă soluție.
De aceea mă bucur că împreună, noi, autoritățile locale ale Sectorului 4 și Executivul, putem pune în siguranță centrul Bucureștiului, printr-o investiție importantă, care rezolvă una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură de după Revoluție, a spus Daniel Băluță.
Lucrările vor începe cel mai târziu pe 1 octombrie
Primarul Sectorului 4 a menționat că până la sfârșitul lui 2014 nu vor fi restricționate, din cauza lucrărilor, nici circulația auto, nici cea pietonală, în zona Piața Unirii. Pentru ca proiectul să fie finalizat la termen „se va lucra în trei schimburi”.
Proiectul va debuta cel mai târziu pe data de 1 octombrie 2024 și vizează înlocuirea structurii existente, care a suferit modificări/degradări structurale semnificative în cei aproape 100 de ani de existență, cu una nouă, modernă și performantă. Care să răspundă tuturor cerințelor de trafic și fiabilitate, dar și capacității de tranzit a debitelor de apă de pe râul Dâmbovița.
Ce probleme au găsit specialiștii
Specialiștii vor implementa soluții tehnice prin care să elimine deficiențele grave identificate în urma expertizelor tehnice efectuate în cursul anului trecut. E vorba de armături corodate, beton exfoliat, reduceri de secțiune, vegetație acvatică pe fața betonului și defecte de față văzută la riglele cadrelor.
Precum și grinzi secundare (nervuri) demolate, zone care se presupune că au fost refăcute în cofraj metalic nerecuperat și care sunt într-o stare avansată de coroziune. Dar și de grinzi secundare (nervuri) cu secțiune de rezistențā puternic afectată, console scurte la cadrele de rost distruse în întregime ca urmare a infiltrațiilor de apă în rosturi.
A fost găsit și beton exfoliat, armături corodate și infiltrații locale în placa de beton a planşeului; defecte de execuție și lucrări executate necorespunzător efectuate cu ocazia diverselor intervenții la planșeu.
Întreaga zonă de suprafață din Piața Unirii va fi reamenajată peisagistic
De asemenea, s-au descoperit degradări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, guri de scurgere, borduri, trotuare pietonale și parapete. Pasajul Unirii este încadrat în clasa tehnică IV nesatisfăcător din cinci posibile.
Prin noile soluții tehnice se va reabilita structura de rezistență a tunelului rutier, prin cămășuirea și armarea pereților existenți, precum și refacerea integrală a suprastructurii prezente. În paralel cu aceste lucrări, toată zona de suprafață din Piața Unirii va fi reamenajată peisagistic, cu spații verzi, piațete, zone pietonale și alte soluții inovative.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook