Cărțile vechi ar putea fi otrăvitoare. Sfaturi practice de la specialiști

Dacă aveți acasă cărți vechi, ar trebui să fiți foarte atenți dacă le atingeți, pentru că ar putea fi otrăvitoare. Cele mai bune sfaturi de la specialiști.

Coperți de cărți care ar conține arsenic

Specialiștii spun că există anumite cărți care conțin elemente atât de periculoase încât necesită un control amănunțit înainte de a fi puse pe rafturile bibliotecilor publice, ale librăriilor sau chiar ale locuințelor private. Proiectul Poisonous Book Project, un proiect de cercetare în colaborare între Winterthur Museum, Garden & Library și University of Delaware, este dedicat catalogării unor astfel de cărți.

Proiectul a influențat recent decizia de a elimina două cărți din biblioteca națională franceză. Motivul? Coperțile lor din pânză verde vibrant au ridicat suspiciuni că ar conține arsenic.

Ce pigmenți se foloseau pentru coperțile cărților vechi

Această preocupare își are rădăcinile în practicile istorice de legare a cărților. În secolul al XIX-lea, când cărțile au început să fie produse în masă, legătorii au trecut de la utilizarea coperților de piele scumpe la articole din pânză mai accesibile. Pentru a atrage cititorii, aceste coperți de pânză erau adesea vopsite în culori strălucitoare, care atrăgeau atenția.

Un pigment popular a fost verdele lui Scheele, numit după Carl Wilhelm Scheele, un chimist germano-suedez care, în 1775, a descoperit că un pigment verde viu poate fi produs din cupru și arsenic. Acest colorant nu numai că era ieftin de fabricat, dar era și mai vibrant decât verdele din carbonat de cupru care fusese folosit timp de peste un secol.

Pigmenți care se degradează rapid

În cele din urmă, verdele Scheele a căzut în dizgrație, deoarece avea tendința de a se transforma în negru atunci când reacționa cu poluanții pe bază de sulf degajat de cărbune. Însă noii coloranți bazați pe descoperirea lui Scheele, cum ar fi verdele smarald și verdele de Paris, s-au dovedit a fi mult mai rezistenți.

Aceștia au fost rapid adoptați pentru a fi folosiți la diverse articole, inclusiv coperți de cărți, îmbrăcăminte, lumânări și tapet. Totuși, acești pigmenți aveau un dezavantaj semnificativ: se degradau ușor, eliberând arsenic otrăvitor și cancerigen.

Rapoartele frecvente despre lumânări verzi care otrăveau copiii la petrecerile de Crăciun, despre muncitorii din fabrici însărcinați cu aplicarea vopselei pe ornamente care făceau convulsii și vomitau apă verde și avertismentele privind rochiile de bal otrăvitoare au stârnit îngrijorări serioase cu privire la siguranța acestor coloranți verzi.

„Valsul arsenicului”

Această problemă a devenit atât de notorie încât, în 1862, revista satirică Punch a publicat o caricatură intitulată „Valsul arsenicului”, care înfățișa schelete dansând, un comentariu sumbru despre această tendință mortală a modei. Efectele nocive ale acestor pigmenți au fost implicate chiar și în moartea lui Napoleon din cauza cancerului la stomac.

Napoleon a fost deosebit de pasionat de noile culori verzi, atât de mult încât a ordonat ca locuința sa din Sfânta Elena, unde a fost exilat, să fie pictată în culoarea sa preferată. Teoria conform căreia arsenicul din pereți a contribuit la moartea sa este susținută de nivelurile ridicate de arsenic detectate în mostrele de păr ale acestuia. În ciuda legăturii clare dintre pigmenții verzi și problemele de sănătate, tapeturile toxice au continuat să fie produse până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Pigmentul roșu obținut din sulfură de mercur

Totuși, verdele nu este singura culoare care trebuie să ne îngrijoreze. Roșul este, de asemenea, îngrijorător. Pigmentul roșu strălucitor vermilion a fost obținut din mineralul cinabru, cunoscut și sub numele de sulfură de mercur. Acesta a fost o sursă populară de vopsea roșie care datează de mii de ani. Există chiar dovezi că artiștii neolitici sufereau de otrăvire cu mercur. Roșul vermilion apare uneori pe modelele marmorate de pe interiorul coperților de cărți.

Galbenul conține cromat de plumb

Galbenul a atras, de asemenea, atenția proiectului cărților otrăvite. În acest caz, vinovatul este cromatul de plumb. Galbenul strălucitor al cromatului de plumb a fost favoritul pictorilor, nu în ultimul rând al lui Vincent van Gogh, care l-a folosit pe scară largă în cea mai faimoasă serie de tablouri ale sale: Floarea-soarelui.

Pentru legătorii de cărți din epoca victoriană, cromatul de plumb le permitea să creeze o gamă de culori, de la verde (obținut prin amestecarea galbenului de crom cu albastru de Prusia) la galben, portocaliu și maro. Atât plumbul, cât și cromul sunt toxice. Dar cărțile galbene sunt mai puțin îngrijorătoare decât cele verzi și roșii. Cromatul de plumb nu este deosebit de solubil, ceea ce îl face dificil de absorbit. Este, de fapt, încă un pigment utilizat pe scară largă.

Sfaturi practice

Deci, ce ar trebui să faceți dacă dați peste o carte din pânză verde din secolul al XIX-lea? Aveți grijă că expunerea ocazională la acetoarsenitul de cupru, compusul din pigmentul verde, poate irita ochii, nasul și gâtul. Orice persoană care suspectează că ar putea manipula o carte din epoca victoriană cu o legătură verde smarald este sfătuită să poarte mănuși și să evite să se atingă la față.

Apoi, să curețe toate suprafețele. Pentru a ajuta la identificarea acestor cărți potențial periculoase, proiectul Poisonous Book Project a încorporat în cercetările sale date din surse publice. Cercetătorii distribuie acum semne de carte care prezintă avertismente de siguranță și prezintă diferite nuanțe de verde smarald pentru a facilita identificarea lor. Ca urmare, ei au identificat acum peste 238 de ediții cu arsenic din întreaga lume.

Sursă foto: museumsvictoria.com.au