Cea mai sfâșietoare statuie din Barcelona spune o poveste imposibil de uitat

Pe soclul sculpturii stă o inscripție simplă și cutremurătoare:
„Aici se odihnește M. Isabel de Viala de Zaragoza, care a intrat în pacea Domnului dând naștere primului ei copil la 1 august 1928.”

Povestea din piatră

Aceasta spune o poveste de iubire și sacrificiu: ea n-a apucat să-l vadă crescut, dar inima ei a bătut mereu în el. Copilul a trăit peste 90 de ani, alături, în cele din urmă, de mama sa necunoscută, într-o tainică legătură eternă.

Emoția tăcută a pietrei

Sculptura îngheață un moment tragic, clipa când viața pleacă de pe chipul mamei și începe pentru copil. Postura, fețele, liniile delicate create de Dalmau transmit o durere silențioasă dar palpabilă, care rezonează cu orice privitor, indiferent de timp sau loc.

Mormântul: o întâlnire a destinelor

Locația, Montjuïc Cemetery din Barcelona, Spania (un loc dominat de statui și monumente funerare impunătoare) devine mai prețioasă prin prezența acestei opere. Gestul a fost special: când fiul ei a încetat din viață la peste 90 de ani, a fost îngropat în același loc. Acolo, piatra și memoria țes o legătură invizibilă, dar eternă.

Moștenirea invizibilă a iubirii

Mormântul nu adăpostește doar două corpuri, ci și un simbol al sacrificiului și al iubirii materne absolute. Sculptura lui Dalmau transformă durerea într-o formă de artă spirituală: așa cum piatra prinde viață, la fel și legătura dintre mamă și copil, chiar și dincolo de timp.

Viața și arta lui Josep Dalmau

Josep Dalmau i Rafel s‑a născut în Manresa în 1867 și s‑a stabilit la Barcelona în 1884, unde a început să își construiască o carieră în domeniul picturii simboliste și al restaurării de opere de artă. După o perioadă de școlarizare la Paris și Belgia, s‑a specializat în conservare de pictură. Printre lucrările sale cele mai notabile se numără restaurarea picturii „The Battle of Tetuan” (Marià Fortuny) în 1914, apoi a mai restaurat alte piese importante pentru Muzeul din Barcelona și Junta de Museus de Catalunya.

Dalmau este mai degrabă cunoscut ca galerist, restaurator și promotor al avangardei, decât ca sculptor. În 1906 a deschis un magazin de antichități pe Carrer del Pi, devenit rapid punct de referință pentru arta modernă, evoluând în Galeries Dalmau, fondate oficial în jurul anului 1908–1911 și mutate în 1910 pe Portaferrissa 18. Prin această galerie a organizat în 1912 prima expoziție cubistă în Spania, cu lucrări de Picasso, Metzinger, Juan Gris, Duchamp, Gleizes și alții, Aceasta a fost considerată o manifestare revoluționară care a schimbat fața artei catalane și spaniole.

Dalmau a continuat să promoveze mișcările avangardiste: Fauvism, De Stijl, Vibrationism, abstractism european și artiști precum Matisse, Picabia, Miró (una dintre primele expoziții personale ale artistului în 1918) și Salvador Dalí în 1925. Galeria s‑a mutat ulterior pe Passeig de Gràcia în 1923 și a funcționat până în 1930, rămânând un spațiu-cheie pentru dialogul între arta locală și cea internațională.

Rămâne controversat dacă Dalmau a realizat numeroase sculpturi proprii, majoritatea surselor îl prezintă predominant pe scenă ca galerist, pictor și restaurator. Totuși, lucrările funerare sugestive din Cimitirul Montjuïc (inclusiv piesele în piatră realizate de „J. Dalmau”) demonstrează interesul său pentru sculptură. „Mamă moartă la naștere” este considerată drept unul dintre cele mai reușite obiecte funerare executate de maeștri stucatori în acea perioadă. În acest context, sculptura ce reprezintă “o femeie întristată cu ofrande de flori”, se înscrie printre rarele expresii tridimensionale ale sensibilității sale artistice, sugestive prin dramatismul lor discret și profund emoțional, chiar dacă reprezintă un teritoriu mai puțin explorat în cariera sa.

O sculptură rară, o expresie totală a suferinței

Deși sculptura nu a fost domeniul predominant al operei lui Dalmau, prin piesele funerare din Montjuïc vedem un artist complet, sensibil la durerea tăcută și capabil să transforme piatra în însemnătate emoțională, iar „Mamă moartă la naștere” rămâne o declarație artistică puternică, în care jertfa și iubirea devin formă.

Opera de artă „Mamă moartă la naștere” a lui Josep Dalmau nu este doar o sculptură funerară, ci este o meditație în piatră asupra fragilității vieții și puterii eternizate prin iubire. Situată în Cimitirul Montjuïc, ea valorează ca un testament emoțional ce îmbrățișează destinul a două vieți unite dincolo de cuvinte și veacuri.