Această descoperire este extrem de importantă, deoarece aruncă o lumină asupra evoluției moleculare a uleiului de măsline de-a lungul timpului.
Datează de aproape 2000 de ani
Sticla a fost expusă într-un muzeu încă din 1820, când, aproape trei secole mai târziu, a stârnit curiozitatea lui Alberto Angela, un paleontolog și jurnalist italian. În imposibilitatea de a defini natura lichidului conținut în sticlă, a fost realizat un studiu sub îndrumarea lui Raffaele Sacchi, profesor la Departamentul de Agricultură al Universității Federico II din Napoli, în colaborare cu Consiliul Național de Cercetare (CNR).
După o serie de studii, cercetătorii au reușit să confirme că în interiorul sticlei se află, într-adevăr, ulei de măsline. Studiul nostru evidențiază în mod izbitor evoluția moleculară a uleiului de măsline de-a lungul unei perioade de depozitare de aproape 2.000 de ani.
„Reziduurile de ulei poartă încă urmele modificărilor chimice tipice grăsimilor alimentare alterate”
„Astfel, din cauza temperaturilor ridicate cauzate de erupția Vezuviului, precum și a perioadei de depozitare de aproape două milenii în condiții necontrolate, reziduurile de ulei poartă încă urmele modificărilor chimice tipice grăsimilor alimentare alterate.
Profilul acizilor grași saturați și al fitosterolilor a permis să se stabilească faptul că reziduul din sticlă nu conținea grăsimi animale și că era într-adevăr ulei de măslin. Am reușit să confirmăm în mod clar că ceea ce avem în mâinile noastre este cel mai vechi reziduu de ulei de măsline care a fost recuperat, și care este expus astăzi, în cantitate semnificativă, datând din anul 79 d.Hr.”, a mărturisit Raffaele Sacchi, cercetător la Universitatea din Napoli Federico II.
Cea mai veche sticlă din ulei din lume se află la Napoli
Turiștii pot admira incredibil sticlă la Muzeul Arheologic din Napoli.
„Natura conținutului sticlei este o dovadă incontestabilă a importanței uleiului de măsline în alimentația populațiilor din regiunea mediteraneană și în special a vechilor romani din Campania.
Această sticlă de ulei de măsline conservată, având o vechime de aproape 2.000 de ani, se află în prezent în Italia, la Muzeul Național Arheologic din Napoli, unde turiștii o pot admira și pot afla mai multe despre ea”, a spus și cercetătorul Raffaele Sacchi, de la Universitatea din Napoli Federico II.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook