În ultimul mesaj transmis fanilor, Celine Dion a împărtășit cuvinte de încurajare, dar a ținut să și arate aprecierea față de toți cei care au susținut-o. Mii de fani au reacționat imediat la vorbele cântăreței și și-au transmis dragostea față de aceasta. Artista a transmis mesajul cu ocazia Zilei Internaționale a Conștientizării Sindromului Persoanei Rigide.
Câștigătoarea premiului Grammy se luptă de câțiva ani cu o afecțiune neurologică rară, Sindromul Persoanei Rigide (SPR). Aceasta a făcut anunțul privind afecțiunea de care suferă în Decembrie 2022, când a și fost nevoită să îți anuleze turneul mondial ”Courage” (trad. Curaj).
După ce a avut o apariție surpriză la Premiile Grammy de anul acesta, vedeta iese din nou în lumina publică, de data aceasta cu un mesaj, însoțit de o fotografie cu fiii ei. Transformarea ei a fost vizibilă la festivitatea de la Grammy, dar acum e uimitoare.
Celine Dion, mesaj de încurajare pentru cei ce suferă de rara afecțiune
Într-o postare pe Facebook și Instagram, cântăreața a vorbit despre ce a însemnat pentru ea perioada grea cu care s-a confruntat: ”Astăzi lumea recunoaște Ziua Internațională a Conștientizării SPR (Sindromul Persoanei Rigide).
După cum mulți dintre voi știți, în toamna anului 2022, am fost diagnosticată cu Sindromul Persoanei Rigide (SPR). Încercarea de a depăși acest dezechilibru autoimun a fost una dintre cele mai grele experiențe din viața mea, dar rămân hotărâtă să revin pe scenă într-o zi și să trăiesc o viață cât mai normală posibil”, și-a început Celine Dion mesajul.
Cei trei fii ai cântăreței, alături de ea
Postarea a fost însoțită și de o fotografie care o înfățișează pe vedetă alături de cei trei băieți pe care îi are cu regretatul René Angélil, care a murit în 2016. Astfel, René-Charles Angélil și gemenii Nelson și Eddy au pozat alături de mama lor. Fotografia a strâns peste 60 de mii de reacții pe Instagram în doar câteva ore și 10.000 pe Facebook.
Dion a mulțumit familiei, dar și celor care au fost alături de ea de-a lungul acestei perioade grele:
”Sunt profund recunoscătoare pentru dragostea și sprijinul copiilor mei, a familiei, a echipei și a voastră tuturor! Vreau să transmit încurajarea și sprijinul meu tuturor celor din întreaga lume care au fost afectați de SPR. Vreau să știți că puteți reuși! Putem reuși!
Cu dragoste,
Celine xx” a încheiat cântăreața.
Zeci de mii de reacții din partea fanilor
Postarea nu a rămas fără reacție din partea fanilor și urmăritorilor, care s-au grăbit să îi transmită mesajele lor de încurajare. ”Mulțumim că ai împărtășit povestea ta… noi credem în tine!”, ”Ești puternică și vei reveni!!!.. Așteptăm să te vedem și să îți auzim din nou frumoasa voce!”
”Ce binecuvântare să te vedem arătând atât de bine!! Mulțumim că ai ieșit în față și ai inspirat atât de multe persoane cu forța și curajul tău”.
„Știu că vei învinge această boală și vei performa din nou”.
„Ce poză minunată cu băieții tăi frumoși!”, au fost doar câteva din reacțiile fanilor.
Sindromul Persoanei Rigide poate avea efecte tulburătoare
Potrivit Fundației pentru Sindromul Persoanei Rigide, afecțiunea afectează sistemul nervos central, mai exact creierul și măduva spinării.
„Pacienții pot fi handicapați, țintuiți în scaun cu rotile sau imobilizați la pat, incapabili să muncească și să aibă grijă de ei înșiși”, spun reprezentanții fundației.
Boala neurologică cu caracteristici autoimune poate include simptome precum hiper-rigiditate, durere debilitantă, anxietate cronică și spasme musculare atât de violente încât pot disloca articulațiile și chiar rupe oasele, spun medicii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook