Simona Ionescu / Redactor Șef

Marți seară, un livrator asiatic a trecut prin momente de panică după ce un bărbat în vârstă de 20 de ani l-a luat la pumni pe stradă, fără să aibă vreun motiv anume. Asiaticul, care ar fi nepalez, l-a întrebat șocat ce are cu el, moment în care tânărul l-a numit „invadator” și l-a trimis înapoi în țara lui. 

Din fericire, polițistul Andrei Jianu de la Secția 7 din Capitală, care tocmai ieșise din tură, a observat întreaga scenă și a intervenit imediat în sprijinul livratorului. Tânărul de 20 de ani a fost somat de către polițist să stea pe loc, însă a vrut să fugă. 

Bărbatul care a bătut un livrator asiatic a fost reținut pentru 24 de ore

Întreaga scenă a fost relatată de către Marian Godină, care a distribuit și video-ul filmat de tânărul care îl agresa pe livrator. 

„Polițistul a fost mai rapid, l-a prins și l-a imobilizat. Livratorul solicita venirea poliției, colegul meu l-a liniștit și i-a zis că el e de la poliție. Tânărul agresiv argumenta gestul spunând că își apăra țara. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arest”, a precizat Godină. 

„Tânărul a fost condus la sediul Secției 7 Poliție, în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat magistraților, cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a fost o parte din comunicatul oficial transmis de către Poliție. 

Ulterior, DGPMB a transmis că față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cerere șocantă. După ce a bătut livratorul și a fost prins, bărbatul se ruga să fie lăsat să-și sune mama 

Un detaliu care e a șocat este acela al comportamentului de care a dat dovadă bărbatul de 20 de ani. Arogant și violent în primă fază, acesta și-a schimbat imediat atitudinea în momentul în care a fost imobilizat de către polițiști. Brusc a devenit umil și și-a cerut scuze, însă a fost prea târziu. 

Astfel, pe telefonul care a continuat să înregistreze, se aude cum bărbatul repetă de câteva ori că vrea să își sune mama. 

Deputatul AUR Dan Tanasă, îndemn la violență pe internet 

Totul a pornit în urmă cu câteva zile, când deputatul AUR Dan Tanasă a avut o postare deplasată în mediul online, prin care a instigat la violență și ură. 

„Refuzați comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă!”, a fost mesajul postat de Dan Tanasă. 

Ulterior, polițistul Marian Godină a anunțat că a făcut plângere penală împotriva deputatului AUR pentru incitare la violență, ură sau discriminare. Din păcate însă, așa cum demonstrează incidentul avut loc marți seara, îndemnul lui Dan Tanasă produce deja efecte nedorite. 

Incidentul atac rasist livrator a devenit viral pe rețelele sociale, generând reacții puternice din partea comunității. Marți seară, atac rasist livrator a șocat bucureștenii când un tânăr a agresat fizic și verbal un bărbat asiatic. Polițistul Andrei Jianu a fost martorul acestui atac rasist livrator și a intervenit prompt pentru a-l proteja pe nepalez și a reține agresorul. Rihanna, decizie radicală după tentativa de asasinat. Atacatoarea susținea că artista „i-a furat gândurile” – Video.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre