Simona Ionescu / Redactor Șef

UPDATE. Clejanii nu știu cum să își salveze copilul. Fulgy arestat la domiciliu

UPDATE. Clejanii nu știu cum să își salveze copilul. Fulgy arestat la domiciliu
Clejanii au probleme mari cu cei doi copii ail or. I-au ascuns, i-au apărat, dar se pare că nu au reușit mare lucru. Fulgy a  făcut din nou circ, iar a chemat Poliția și a dat cu pumnul. UPDATE. Ora 16.00. Dan Manole Constantin Fulgeraș, Fulgy, a fost dus în fața judecătorilor care au decis arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Fulgy, adică Dan Manole Constantin Fulgeraș (23 de ani) a lovit cu pumnul în față un jurnalist. I-a luat și telefonul. Poliția face curse la casa Vioricăi și Ioniță Manole, îndrăgiții interpreți de muzică lăutărească. UPDATE. Ora 16.00. Dan Manole Constantin Fulgeraș, Fulgy, a fost dus în fața judecătorilor care au decis arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Clejanii nu știu cum să își salveze copilul. Fulgy a dat cu pumnul

Fulgy a fost reţinut de Poliţie, sâmbătă seară, după ce a bătut un jurnalist şi i-a furat telefonul mobil, pe stradă. Fiul Clejanilor a ajuns în arestul Poliţiei, după ce, pe tot parcursul zilei, dar şi noaptea trecută, a fost implicat în mai multe scandaluri cu familia sa.

Noaptea trecută (10 iulie), fiul Vioricăi şi al lui Ioniţă de la Clejani, a făcut un scandal monstru. Și-a acuzat tatăl că l-a sechestrat în casă, dar şi că îl şantajează.

Tânărul a fost dimineaţă la sediul Poliţiei, a scris o plângere împotriva tatălui său, însă înainte să o semneze a rupt-o. A anunţat că nu îi poate face rău tatălui său.

Duminică după-amiază, Fulgy a fost implicat într-un nou scandal cu un jurnalist. Potrivit poliţiştilor, Fulgy l-a lovit cu pumnul pe jurnalist şi i-a furat telefonul. Reporterul a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Până se calmează, Clejanii l-au ascuns bine pe Fulgy
Duminică după-amiază, Fulgy a fost implicat într-un nou scandal cu un jurnalist. I-a tras un pumn în față

Reacţia Poliţiei, după ce Fulgy a fost reţinut

„La data de 10.07.2021, în jurul orei 14.00, Secția 12 Poliție a fost sesizată, prin apel  112, de către un journalist. În  timp ce realiza un reportaj despre o  familie cunoscută  în spațiul public, un membru al familiei l-a lovit cu pumnul și  deposedat de telefonul mobil.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 12, care au luat legătură cu persoana vătămată, stabilind că cele sesizate se confirm. Reporterul recuperând telefonul până la sosirea polițiștilor .

Tânărul reclamat a fost condus la audieri la sediul subunității de poliție. Au fost identificați și audiați mai mulți martori, fiind vizionate și mai multe seturi de imagini.

În cauză sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cu tânărul în cauză în stare de reținere”, se arată într-un comunicat al Poliţiei. Dan Manole Constantin Fulgeraș a primit o amendă de 2.000 de lei, scrie Antena 3.

Fulgy  face circ și se filmează

Fulgy a fost prins la volan drogat, a făcut circ în mall și la un casino, și-a reclamat părinții. Pune pe YouTube tot ce filmează.

Are impresia că tatăl său, Ioniță de la Clejani îl sechestrează, iar el vrea să trăiască așa cum își dorește. Fulgy nu a mai rezistat și a plecat de acasă. Pe contul său de Instagram, tânărul a spus că a fost închis în casă de tatăl său și a chemat poliția ca să rezolve problema cât mai repede.

”Nu am nimic cu tatăl meu, cu familia mea, dar vreau viața mea. Nu am nevoie de ajutorul lor, sunt deștept, știu să mă descurc. Am 23 de ani și merit libertate”, a afirmat băiatul lui Ioniță și Viorica de la Clejani.


Ioniță de la Clejani e disperat. A chemat Poliția pentru salvarea lui Fulgy din ghearele drogului

Fulgy s-a săturat de control și aruncă bomba în familie

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre