Dana Budeanu a declarat pe post că ministrul Mediului, reprezentant al UDMR, nu își face treaba corespunzător din cauza unor interese ascunse, ce ar avea legătură cu etnia sa. S-a întâmplat în ediția „Sinteza Zilei” din data de 25 octombrie. Săptămâna aceasta postul de televiziune a fost sancționat de CNA, iar membrii Consiliului au atras atenția că nici moderatorul Mihai Gâdea nu a corectat-o pe creatoarea de modă în afirmațiile sale.
„Dana Budeanu care este o sursă de maximă competenţă formată la coafor”
Așa cum au arătat membrii CNA, Mihai Gâdea a intervenit în urma afirmațiilor făcute de Dana Budeanu, însă nu pentru a o corecta. „Ceea ce se întâmplă este o încălcare a mai multor articole… Cu Dana Budeanu în studio, să te numeşti CNN, ar trebui schimbată sigla CNN şi pusă o bufniţă moartă. Aceea ar fi sigla corectă pentru această emisiune. Dana Budeanu care îşi dă cu părerea despre chestii strategice. Dana Budeanu care este o sursă de maximă competenţă formată la coafor. De la coafor vine direct la Antena 3.
Eu respect postul Antena 3 şi mi se pare că evoluează excepţional. Dar cu Dana Budeanu acolo, mi se pare că este degradată calitatea acestui post. Moderatorul e perfect de acord cu domnia sa. Asta e scenă de coafor. Nu o deranjezi că vorbeşte sub cască”, a declarat reprezentantul CNA Mircea Toma, potrivit PaginadeMedia.
În loc de amanedă, Antena 3 a primit somație
Membra CNA Norina Ionescu a fost de părere că Dana Budeanu și-a exprimat o opinie, în stilul său specific, mai degrabă „către conservatorism retrograd decât către progresism”. Colegul ei, Valentin Jucan a contrazis-o, susținând că în momentul în care Dana Budeanu a spus că ministrul Tanczos Barna reprezintă interesele altui stat, nu și-a exprimat o opinie, ci a făcut o afirmație care necesita reacția moderatorului „Sintezei Zilei”, Mihai Gâdea.
În concluzie, Mircea Toma a propus aplicarea unei amenzi în valoare de 10.000 de lei pentru postul de televiziune Antena 3. Propunerea nu a trecut de votul consiliului, fiind susținută doar de un singur membru, Valentin Jucan. Reprezentanții CNA au sancționat postul de televiziune cu o somație, ce prevedere interzicerea în programele audiovizuale a oricărui tip de discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie.
Dana Budeanu, designer cu opinii politice
La bază designer de modă, Dana Budeanu este cunoscută în spațiul public și pentru comentariile sale politice și sociale pertinente și ieșite din tipare. De-a lungul timpului, a adus numeroase acuzații oficialilor din Guvern – și nu numai acestora. De asemenea, în cadrul aplicației sale, vedeta deține o rubrică denumită „Verdict Politic”, unde abordează subiectele fierbinți ale zilei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook