Copiii crescuți fără mamă sau tată vor primi bani de la stat începând din toamnă

Începând cu anul școlar 2025-2026, elevii din familii monoparentale vor putea beneficia de burse sociale de la stat, dar nu printr-o categorie distinctă, așa cum s-a întâmplat în anul precedent, ci prin încadrarea în criteriile generale de venit minim pe membru de familie.
Această modificare a fost anunțată de secretarul de stat Sorin Ion în cadrul dezbaterii publice organizate de Ministerul Educației privind metodologia de acordare a burselor.
Bursele sociale, în valoare de 300 de lei pe lună, vor fi acordate integral, fără condiționări suplimentare dincolo de cele de eligibilitate, și vor fi condiționate de prezența la școală și performanțe școlare.
„Elevii din familii monoparentale se pot încadra la bursă socială fără nicio problemă, evident în aceleași condiții de venit, adică nu sunt excluși.
Deci, orice elev poate fi beneficiar de bursă socială în condițiile pragului de venit. (…) orice familie, pe orice categorie, că e monoparentală sau e completă, poate beneficia de bursă socială în limitele de venit minim pe membru de familie”, a spus secretarul de stat Sorin Ion.
Potrivit proiectului de metodologie, în anul 2025-2026, vor primi bursă socială elevii proveniţi din familii care realizează un venit mediu net pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie, la fel cum era și anul trecut.
Salariul minim net pe economie este însă anul acesta puțin mai mare, de la 1 ianuarie 2025 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind de 4.050 lei lunar. Conform Ministerului Muncii Tineretului și Solidarității Sociale, în valoare netă salariul este de 2.575 lei. 50% din această valoare înseamnă 1.287 de lei.
Astfel, elevii, indiferent din ce tip de familie provin primesc bursă socială în anul școlar 2025-2026 dacă venitul pe familie e mai mic de 1.287 de lei.
Bursa socială de 300 lei/lună se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat (cursuri de zi, inclusiv școlarizare la domiciliu sau „Școala din spital”) care îndeplinesc cel puțin una dintre condițiile de la art. 15 alin. (1) din proiectul metodologiei:
Alocațiile copiilor nu se includ în calculul venitului mediu net. Un elev poate beneficia de o singură bursă socială, chiar dacă îndeplinește mai multe criterii.
Bursa socială se acordă la cerere, în funcţie de situaţia materială/socială/medicală a elevului. Bursa socială este condiționată de prezența la școală și se acordă dacă elevul beneficia a promovat la toate disciplinele și a obținut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare, la finalul anului şcolar anterior.
Elevii care au mai mult de 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu vor primi bursa socială pentru luna respectivă.
Pentru a obține bursa socială, elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori trebuie să depună la secretariatul unității de învăţământ o cerere în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar.
De asemenea, va fi făcută o declarație pe proprie răspundere în care vor fi specificate veniturile nete, obţinute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei şi acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei.
Alte acte necesare sunt certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii.
Mai este nevoie de certificatul de divorţ şi convenţia notarială încheiată în cadrul procesului de divorţ cu copii minori, sentinţă judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinţi.
De asemenea, trebuie depus și certificatul de deces, decizia instanţei de menţinere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinţilor dispăruţi, după caz.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook