Simona Ionescu / Redactor Șef

Crește numărul de infectați cu COVID. Pe glob sunt peste 7,6 milioane de bolnavi

Crește numărul de infectați cu COVID. Pe glob sunt peste 7,6 milioane de bolnavi
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, în România au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire, din 12 până în 13 iunie.

În intervalul 13.06.2020 (10:00) – 14.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Iași, Olt, Sibiu și Suceava.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 165 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.985 de  persoane. Alte 97.750 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 560.596 de teste.

Este evident că, din cauza testării, a crescut și numărul persoanelor infectate. Dar, dacă nu vom continua să ne protejăm și să respectăm indicațiile medicilor specialiști, s-ar putea să ne întoarcem de unde am plecat în martie.

Citește și Persoanele care intră în autoizolare când se întorc în țară. Marcel Vela lămurește totul

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre