Cristian Gațu, personalitate cunoscută a handbalului românesc, dar și fost președinte al Federației Române de Handbal, se desparte de cea care i-a fost soție timp de 53 de ani. Divorțul nu este unul fără scandal, căci fostul handbalist este acuzat că la 79 de ani și-a făcut o amantă. Cazul amintește de unul de peste ocean, cel al divorțului dintre actorul Arnold Schwarzenegger și Maria Shriver.
Gațu, în vârstă de 79 de ani, este cel care a depus cererea de divorț de soția sa Tamara, cea care i-a fost alături în ultimii 53 de ani. Motivul trecut în cererea oficială depusă la Tribunalul Beiuș din județul Bihor este acela că sportivul nu mai poate suporta reproșurile soției.
Gâțu și nevasta se ceartă pe numele de familie
În cerere, fostul sportiv a dezvăluit că în ultimii ani a încercat să repare relația, dar acest lucru nu a funcționat. De asemenea, acesta cere ca Tamara să renunțe la numele lui și să revină la cel de dinainte de căsătorie: „În ultimii ani, am încercat să reconsiderăm viaţa de familie, dar acest lucru nu a mai fost posibil”, a arătat în acţiunea sa Cristian Gaţu, care solicită desfacerea căsătoriei şi „revenirea pârâtei la numele purtat anterior”.
Pe partea cealaltă, cea care este, legal, încă soția handbalistului vrea să divorțeze, însă cu condiția să poată păstra numele. Tamara solicită „desfacerea căsătoriei încheiate între soţi şi păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei”.
Gațu, acuzat că menajera îi este amantă
Printre motivele care au dus la ruptură, Tamara Gațu l-a invocat și pe cel al adulterului. Astfel, femeia îl acuză pe fostul handbalist că are o relație cu o femeie în vârstă de 53 de ani, văduvă a unui fost handbalist. Conform Tamarei, cei doi ar locui deja împreună în apartamentul din București pe care Gațu îl deține.
Chemată să dea declarație în instanță, presupusa amantă a declarat că este menajera fostului sportiv, fără să existe altă relație între cei doi. Pusă în fața unor dovezi precum poze ce îi înfățișau plimbându-se de mână pe stradă, femeia și-a menținut declarația, motivând că „îl țin de mână să nu cadă”.
Tamara cere despăgubiri de 100.000 de euro
Rămasă singură și susținând că a fost înșelată de cel ce i-a fost soț atâta timp, Tamara a cerut în instanță despăgubiri în valoare de 100.000 euro (500 de mii le lei), dar și o pensie alimentară lunară în valoare de 5.000 lei. Următorul termen de judecată, în care instanța îi va asculta pe cei doi soți, este în luna aprilie.
Cristian Gațu susține că cei doi nu prea mai au mare lucru de împărțit. Casa din Corbeanca a fost vândută, banii au fost împărțiți, iar fostei soții i-a fost lăsată una dintre cele două mașini. Acesta își cere în schimb înapoi „medalii, diplome, decorații, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte sportive, bunuri legate de activitatea și recunoașterea sa sportivă”. În plus, Gațu a achiziționat apartamentul în care este acuzat că locuiește acum cu presupusa amantă, astfel că solicită jumătate din imobil, așa cum spune legea despre bunurile dobândite în timpul căsătoriei.
Arnold a avut și el o relație cu menajera, în timp ce era căsătorit cu jurnalista Maria Shriver
Cazul lui Cristian Gațu amintește de cel al actorului Arnold Schwarzenegger, acuzat și el că a avut o relație cu menajera familiei, Mildred. În 2011, s-a dezvăluit că Arnold a fost tatăl în secret al unui copil cu Mildred în timp ce aceasta lucra ca menajeră pentru familia Schwarzenegger, în anii 1990.
La acea vreme, actorul era căsătorit cu jurnalista Maria Shriver. Deși aveau trei copii împreună, în iulie 2011 Maria a cerut divorțul după 25 de ani de căsnicie. A fost o dispărțire cu scandal mediatic, mai ales că atât soția, Maria, cât și menajera amantă au fost însărcinate cam în același timp. Ultimul copil cu Maria e născut la câteva luni diferență cu băiatul făcut de Arnold cu menajera.
Divorțul a fost finalizat abia 10 ani mai târziu, în decembrie 2021. În documentarul Netflix „Arnold”, celebrul actor și totodată fost congressman avea să recunoască faptul că infidelitatea i-a distrus familia.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook