Simona Ionescu / Redactor Șef

Culiță Sterp, nesimțire maximă la audieri: „Nevastă-ta mai întreabă de mine?”

Culiță Sterp, nesimțire maximă la audieri: „Nevastă-ta mai întreabă de mine?”
Manelistul Culiţă Sterp a ajuns, miercuri, în faţa instanţei de judecată, acolo unde s-a judecat contestaţia depusă de manelist împotriva măsurii controlului judiciar. După ce a stat o zi în arest, acum vrea să fie liber ca pasărea cerului.

Joia trecută, dimineața, în jurul orei 2:00, în zona centrală a Clujului, Culiță Sterp a intrat ca o vijelie într-o intersecție, fără să se asigure, și a făcut praf un Logan care circula regulamentar. Victima a ajuns la spital, iar autoturismul acesteia a suferit daună totală.

Imediat după ce a făcut zob mașina clujeanului, manelistul a apăsat accelerația și a încercat să fugă cât mai departe de locul accidentului, însă a fost oprit de polițiști. După ce l-au testat cu aparatul etilotest, oamenii legii au stabilit că s-a urcat băut la volan. Analize efectuate la spital au arătat că bărbatul consumase și droguri.

Culiță Sterp era băut și sub influența substanțelor interzise în momentul accidentului

„Ca urmare a cercetărilor derulate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

În baza probatoriului administrat, respectiv a confirmării prezenței substanțelor psihoactive de către instituția abilitată, în cazul conducătorului auto în vârstă de 30 de ani, din județul Hunedoara, a fost dispusă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, se arată în comunicatul oficial al poliției.

Manelistul și-a cerut iertare de formă

Culiță Sterp a fost reţinut pentru 24 de ore şi propus spre arestare preventivă, însă instanța a decis că nu e chiar un pericol public, așa că a decis să îl plaseze sub control judiciar. Astăzi, instanţa a judecat contestaţia manelistului împotriva măsurii controlului judiciar. Culiţă Sterp a ajuns în sala de judecată alături de avocatul său. Decizia instanței va fi anunţată joi.

În noaptea dinaintea zilei în care s-a prezentat în fața instanței, probabil într-o încercare de a-și spăla imaginea, Culiță Sterp a postat pe Instagram un video în care încearcă să le explice fanilor săi ce s-a întâmplat. El i-a cerut scuze lui Marius, șoferul pe care l-a băgat ăn spital, dar și familiei sale, și spune că s-a împăcat cu aceasta „pe toate planurile”.

Tot iertare a cerut și familiei sale, cât și fanilor care așteptau cu sufletul la gură un semn de la el. Culiță a explicat și motivul pentru care s-a lăsat atât de mult așteptat. I-a fost greu să spună ceva după cele întâmplate. Artistul crede că a avut nevoie de un asemenea șoc pentru a învăța și a promis că viața lui se va schimba radical  de acum încolo.  „A fost cea mai mare palmă primită ca să rămân cu picioarele pe pământ”, i-a asigurat Culiță pe fanii săi.

Nesimțire maximă față de jurnaliști: „Nevastă-ta mai întreabă de mine?”

Miercuri, la ieşirea din sala de judecată, Culiţă Sterp a fost aşteptat de jurnaliştii care au încercat să obţină de la el mai multe răspunsuri, referitoare la accidentul pe care l-a provocat în Cluj-Napoca, atunci când a condus beat și drogat. Cu zâmbetul pe buze şi arogant, Culiţă Sterp a refuzat să răspundă întrebărilor. Mai mult, l-a jignit pe unul dintre reporteri. „Nevastă-ta mai întreabă de mine?”, a fost replica manelistului.

Sursa foto / video: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre