După ce au ajuns în America, în căutare de contracte, George Burcea și Viviana Sposub se orientează mai aproape de casă. Până una, alta, George Burcea și-a făcut planul cum să cucerească publicul din Marea Britanie. El și iubita lui au reușit să apară într-o revistă care se promovează puternic în mediul online. A fost o ședință foto cu tot tacâmul: ținute alese, machiaj, coafură.
Asumați și mai puternici în cuplu decât la începutul relației, George Burcea și Viviana Sposub își doresc cel mai tare să joace într-un film împreună. Până acum, doar el a avut parte de astfel de experiențe. După cum știți, a avut rolul vieții lui (de până acum), dând viață personajului „Lurch” din seria „Wednesday”, regizată de Tim Burton. Mai recent, a jucat alături de Monica Bîrlădeanu într-un film despre domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza – „Noaptea lui Vlad”.
Burcea și Sposub vor o carieră de cuplu
George Burcea a stat câteva luni și în America, iar în urma acestei experiențe s-a ales cu viză de artist și cu manager. Actorul a vorbit despre începuturile relației cu iubita sa, dar și despre ce își doresc în viitor.
View this post on Instagram
„Ne-am cunoscut la un reality show, „Ferma” – o competiție provocatoare din punct de vedere fizic și mental – și din momentul în care ne-am întâlnit pe platou, ne-am plăcut unul pe celălalt. Nu a durat mult până când o poveste de dragoste a înflorit, care mai târziu a devenit povestea centrală a serialului. Am lucrat împreună la mai multe proiecte de atunci și de fiecare dată a fost o experiență minunată. În viitor, ne-ar plăcea să jucăm împreună în filme și chiar să luăm în considerare un alt reality show”, spune actorul despre iubita sa, Viviana.
George Burcea se pregătește să cucerească Marea Britanie
În interviul acordat revistei britanice care se promovează ca fiind „inteligentă, grijulie și incluzivă”, George Burcea a amintit cum a lucrat el, după liceu, chiar în Marea Britanie. „Am lucrat ca marinar, făcând curse zilnice între Liverpool și Dublin”, a declarat actorul pentru British Thoughts Magazine.
George Burcea are planuri mari să intre în viețile cetățenilor britanici, prin urmare s-a pus și a muncit din greu. El a anunțat cum e pregătit să îi cucerească pe britanici: le va spune, în engleză, povestea vieții lui.
„Voi lansa primul meu roman în engleză, bazat pe povestea familiei mele și experiențele mamei mele cu violența domestică”, a declarat actorul.
George Burcea a mai scris despre acest subiect. „Scrisoare către Ceaușescu” este cartea de debut a actorului George Burcea și a fost publicată în octombrie 2021, la Hyperliteratura. Potrivit editurii, romanul este inspirat din viața actorului și prezintă situațiile dramatice prin care mama sa, terorizată de soț, a trebuit să treacă în anii de final ai dictaturii comuniste. La scurt timp după lansare, editura a decis retragerea cărții din librării, în urma unei postări a actorului pe rețelele sociale, care instiga la violență împotriva femeilor.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook