Atacurile urșilor asupra oamenilor au devenit în ultima vreme din ce în ce mai dese. Cazul Mariei, tânăra de 19 ani care a fost sfâșiată de un urs pe traseul Jepii Mici, este doar ultima tragedie dintr-un șir foarte lung de atacuri lansate de urși.
În aceste condiții, autoritățile au pus la dispoziție un ghid cu sfaturi despre cum să te aperi dacă te întâlnești cu ursul. Instrucțiunile cuprind și indicații utile pentru a preveni apropierea unui animal sălbatic, în cazul în care acesta apare în raza vizuală.
Cum evităm întâlnirea cu un urs
În ceea ce privește evitarea întâlnirii cu un urs, Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș are câteva sfaturi necesare de urmat.
Primul este acela de a nu porni niciodată singur la drum, ci însoțit de un partener de drumeție.
Pe drum, ar trebui să faceți zgomot, să cântați și să discutați, ca să fiți auziți de animalele sălbatice, iar acestea să vă evite.
Un alt sfat este acela de a nu călători pe ceață sau ploaie pe munte, căci crește riscul de întâlnire cu ursul.
Cum ținem mâncarea
În ceea ce privește alimentele transportate, acestea trebuie să fie întotdeauna bine împachetate, pentru a nu emana miros, căci acesta atrage animalele sălbatice.
Atunci când campați, nu țineți mâncarea în cort. Agăţați recipientul cu mâncare într-un copac la cel puțin 50-100 de m de locul unde v-ați instalat cortul.
Nu în ultimul rând, nu mâncați în locurile împădurite sau în cele de care știți că sunt frecventate de urși, spun autoritățile.
Clopoțelul pentru urși vă poate salva viața
Un alt sfat emis de către autorități este acela de a avea agățat de rucsac un „Bear Bell”, adică un clopoțel împotriva urșilor. Zgomotul emis de acesta va îndepărta animalul, în cazul în care acesta nu este turbat.
Un fluier la gât sau petarde, precum și un spray cu piper împotriva urșilor, sunt de asemenea obiecte pe care este indicat să le aveți în dotare. Dacă vă treziți cu ursul faţă în faţă, nu vă panicați. Folosiți fluierul, ursul este foarte sensibil la zgomot. Dacă nu aveți un fluier, faceți zgomot, țipați, bateți din palme. Apoi retrageți-vă încet, cu ochii la urs.
Aruncați rucsacul în direcția opusă
Dacă vedeți că ursul vine spre dumneavoastră, o alternativă este și aceea de a fugi, dar nu înainte de a arunca rucsacul în direcția opusă.
De asemenea, ursoaica cu pui reprezintă un pericol real , dacă aţi fost atenţionaţi de existenţa ei în traseul dumneavoastră, evitaţi acel traseu.
Nu în ultimul rând, nu uitați că pădurile și munți sunt casa animalelor sălbatice, iar oamenii sunt doar musafiri. Încercați să evitați animalele în măsura în care este posibil și evitați orice formă de agresiune asupra acestora, mai transmit autoritățile.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook