Simona Ionescu / Redactor Șef

Cutremur în lumea modei. Celebrul brand de haine la care râvnesc tinerii, un paravan pentru perversiunile directorului

Cutremur în lumea modei. Celebrul brand de haine la care râvnesc tinerii, un paravan pentru perversiunile directorului
De ceva timp, aproape că nu trece o lună fără ca vreun scandal cu infracțiuni sexuale grave să apară. Oameni importanți, cu funcții, cariere și averi de milioane, se dovedesc a fi implicați în trafic de persoane, atât femei, cât și bărbați fiind exploatați deopotrivă.

Un nou scandal sexual a devenit public, cu un nume mare din industria modei implicat. S-a dovedit că un celebru brand de haine la care râvnesc tinerii era un paravan pentru perversiunile directorului.

Mike Jeffries, fostul director executiv al companiei Abercrombie & Fitch, împreună cu partenerul său intim Matthew Smith și James Jacobson, care ar fi acționat ca recrutor, au fost acuzați fiecare de câte o infracțiune de trafic de persoane în scopuri sexuale și de alte 15 fapte de prostituție. Cei trei inculpați au fost arestați pe 22 octombrie 2024.

Fostul CEO Michael Jeffries este acuzat într-un nou scandal sexual. Bărbați erau racolați și plătiți pentru orgii (Instagram)

Conform documentelor judiciare, Jeffries și Smith au fost duși ieri în fața unei instanțe federale din Florida.

CEO-ul Abercrombie & Fitch, eliberat pe cauțiune

Fostul CEO al brandului de modă iubit de tineri Abercrombie & Fitch, Michael Jeffries, în vârstă de 80 de ani, a părăsit marți după-amiază tribunalul federal după ce a plătit o cauțiune de 10 milioane de dolari și a pus drept garanție o casă din Fisher Island, New York. La scurt timp după aceea, bărbatul a ajuns la reședința sa din Palm Beach. Conform măsurilor de securitate impuse, el va purta permanent un dispozitiv de monitorizare GPS.

Scandal sexual cu un nume mare din industria modei

Între 1992 și 2014, Michael Jeffries a fost directorul executiv al companiei de modă Abercrombie & Fitch. Potrivit lui Breon Peace, procurorul din Districtul de Est al New York-ului, care a emis rechizitoriul de trimitere în judecată, bărbatul, alături de partenerul său romantic, Matthew Smith, în vârstă de 61 de ani, și James Jacobson, în vârstă de 71 de ani, au colaborat pentru a recruta zeci de bărbați în Statele Unite și din străinătate, plătindu-i adesea pentru a participa la evenimente sexuale.

Tinerii ajungeau la CEO-ul Abercrombie & Fitch după ce dădeau „probă” cu recrutorul rețelei, , James Jacobson, cunoscut și sub numele de „Mrs. Cook” (instagram)

„Acești indivizi sunt acuzați că au condus o afacere de prostituție și trafic de persoane în scopuri sexuale, folosind forța, frauda și constrângerea pentru a determina victimele să participe la operațiunile lor ilegale”, a declarat James Dennehy, un reprezentant al FBI din New York. Jeffries și Smith au fost arestați marți dimineață în Palm Beach.

Cum funcționa rețeaua. Bărbații trebuiau să dea „probe”

Conform autorităților federale, recrutorul rețelei, James Jacobson, cunoscut și sub numele de „Mrs. Cook”, a fost arestat în Wisconsin.

„Jacobson organiza așa-numitele „probe” cu bărbați din întreaga lume, plătindu-i de obicei pentru a se angaja în acte sexuale cu el”, a dezvăluit procurorul Breon Peace. „După aceste „probe” cu Jacobson, acesta aproba personal dacă bărbații selectați erau potriviți pentru a-i întâlni pe Jeffries și Smith”, a mai arătat acesta.

Celebrul brand de haine la care râvnesc tinerii, Abercrombie & Fitch, devenise un paravan pentru perversiunile directorului (Instagram)

Procurorii din New York au prezentat detalii grafice despre infracțiunile sexuale comise de Jeffries și Smith în casele lor și în hoteluri din întreaga lume. Ei au afirmat că cele 15 victime menționate în plângere au fost recrutate și li s-a oferit alcool, droguri și Viagra în timp ce participau la orgii.

„Inculpatul (Jacobson) transporta bărbații selectați la casele lui Jeffries și Smith din Hamptons, New York, sau la hoteluri din întreaga lume, cu scopul de a participa la evenimente și de a se angaja în acte sexuale remunerate”, a declarat Peace.

Jeffries și Jacobson vor fi prezentați în fața instanței vineri după-amiază, în New York. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia ar putea primi pedeapsa maximă: închisoare pe viață.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre