Simona Ionescu / Redactor Șef

Cutremurul simțit în București a speriat lumea și site-ul INFP. Nici RO Alert nu a mers

Cutremurul simțit în București a speriat lumea și site-ul INFP. Nici RO Alert nu a mers
Cu puțin timp în urmă, a avut loc în București un cutremur de 5,2 grade pe scara Richter. Asta ar fi magnitudina comunicată, recent, la tv, de directorul INFP. Pe site-urile de presă și pe rețelele sociale au circulat valorile de 5,1 - 5,2- 5,5 și chiar 6,1. Pământul s-a mișcat și în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ora 03.00.

La ora 17.40 a avut un cutremur puternic în București, estimat de specialiștii INFP la 5,2 grade pe scara Richter. A avut loc în zona seismică Vrancea, Buzău, iar epicentrul a fost la adâncimea de 152,5 kilometri.

S-a simțit și la Sfântul Gheorghe, Brașov, Focșani, Ploiești și Târgoviște

Potrivit informațiilor venite din toate părțile, de la românii care s-au speriat, cutremurul s-a simțit destul de puternic în București, dar și în Sfântul Gheorghe, Brașov, Focșani, Ploiești și Târgoviște.

Nu s-au înregistrat pagube materiale, dar directorul INFP a spus că așteaptă să vadă ce se va întâmpla în orele următoare.

Românii care au vrut să afle lămuriri de pe site-ul Institutului Național de Fizică a Pământului n-au avut noroc, pentru că acesta nu a funcționat exact în momentele cheie. Ne-am lămurit însă că a fost cel mai mare seism înregistrat în acest an.

Seismul din noaptea de sâmbătă spre duminică a avut loc în zona seismică Oltenia, Gorj

Cutremur în București, de 5,5 grade pe scara Richter

Cutremurul din noaptea de sâmbătă spre duminică a avut loc la ora 3.47, potrivit informațiilor oferite de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare. Seismul s-a produs la o adâncime mică, la doar 10,5 kilometri de zona seismică Oltenia, Gorj, iar magnitudinea înregistrată a fost de 2,1 pe scara Richter.

Site-ul Institutului de Fizică a Pământului nu a funcționat nici la cutremurul din august

Un alt cutremur a avut loc în noaptea dinspre 10 spre 11 august 2024 în zona de nord-vest a României. Potrivit surselor de specialitate străine acesta ar fi avut în jur de 4,6-4.7 grade pe scara Richter. Nici atunci site-ul Institutului de Fizică a Pământului nu a funcționat.

Reprezentanții instituției au luat atitudine doar după ce au fost anunțați de presă. Și pentru că în România se poate orice, specialistul de la INFP i-a spus prezentatorului de la România TV că nu știe nici că nu funcționează site-ul instituției, nici că a fost cutremur, așa că nu are nici o informație de oferit.

În aceste condiții, jurnalistul l-a sunat pe celebrul seismolog Gheorghe Mărmureanu, care a reușit să dea explicațiile necesare.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre