Simpaticul prezentator Dani Oțil s-a lovit de o asemenea situație și a spus totul în direct.
În hohotele de râs ale colegilor de platou, Dani Oțil a povestit cum în copilărie n-a putut să scape de păduchi. Ce-i drept, susține omul de televiziune, avea părul mai lung și buclat, așa că aceștia aveau unde să-și facă o casă din care să nu mai dorească să plece. Pentru a scăpa de musafirii nepoftiți, Dani era obligat să suporte ca în fiecare săptămână să i se dea cu petrol.
Și Anamaria Prodan a fost terorizată de păduchi în copilărie
Potrivit informațiilor oferite de ziarul Național în 2010, au mai existat și alte vedete care au fost traumatizate din cauza păduchilor. Anamaria Prodan, de exemplu, a povestit că, trăind în copilărie printre rromi, inevitabil s-a confruntat și ea cu această problemă.
„Mi-am petrecut copilaria la Dabuleni, iar la marginea satului traiau tiganii. Eu eram toata ziua printre ei. Asa ca, am avut paduchi toata copilaria”, a povestit amuzată, fiica regretatei cântărețe Ionela Prodan.
Valentina Pelinel n-a trăit acest coșmar
Frumoasa Laurette și-a amintit că a avut probleme cu păduchii, când era în clasa a III-a: „Am avut paduchi cind eram in clasa a III-a, ca orice copil. Cred ca fiecare dintre noi am avut”. Nici Florin Chilian n-a fost ferit în copilărie, dar l-a șocat atât de mult momentul, încât vrea să uite.
„Am avut destui păduchi atunci când umblam prin canalele copilăriei… Nu vreau să-mi amintesc”, a declarat în trecut artistul. Se pare că de această situație neplăcute a scăpat Valentina Pelinel, care a mărturisit în trecut că a fost o fericită din acest punct de vedere. „Îmi aduc aminte cum ne controlau la școală când eram mică. Eu nu am avut păduchi niciodată”, și-a amintit și soția lui Cristi Borcea.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook