David Popovici s-a îndrăgostit de muzica ei. Cine e moldoveanca ce a ajuns pe billboard-urile din Times Square

Îndrăgostit de muzica ei, David Popovici a distribuit ultima melodie a Valeriei Stoica, „Hazy”. Moldoveanca nu e celebră doar în România, ci face valuri în America, unde a ajuns până și pe billboard-urile din Times Square. Estye cunoscută în multe țări din lume, unde piesele i-au ajuns în topuri.
Valeria Stoica este o tânără artistă din Republica Moldova, care în 2013 a ajuns în finala „Moldova are Talent”. Cântă indie folk și este reprezentată în România de Casa de discuri Roton. La 24 de ani, a debutat cu primul său album, „I Don’t Like Roses”, produs de Smiley.
Interpreta care activează în România a fost aleasă de platforma de streaming Spotify drept una dintre ambasadoarele proiectului „Equal”. Acesta promova femeile muziciene din întreaga lume. Astfel, Valeria a devenit prima ambasadoare a României (țara ei adoptivă) dar și a Moldovei, în cadrul acestui proiect.
„Încă nu îmi vine să cred. Sunt fericită și recunoscătoare (și mândră – într-o frumoasă idee plină cu înțeles)”, a menționat, la momentul respectiv, interpreta pe Instagram.
Conform Casei de discuri Roton, Valeria Stoica este o artistă independentă. Născută în Republica Moldova, s-a lăsat inspirată de natură, simplitate și frumusețe pentru piesele pe care, de cele mai multe ori, le interpretează cu chitara în mână.
„Valeria are un singur scop, să aducă emoția mai aproape de oameni”, transmit producătorii muzicali.
Valeria a început să cânte la chitară la 8 ani, fiind înscrisă la ore de muzică de tatăl ei. Abia după încă opt ani și-a descoperit vocea. La 16 ani a făcut primul ei cover pe o melodie a lui Damien Rice.
În prezent, Valeria își compune propria muzică, melodiile ei fiind prezente în topuri în Europa, Statele Unite și România. Single-urile ei de debut, „Distante” și „Poate” s-au dovedit a fi foarte reușite în România, în timp ce lansările sale internaționale, „Get Back”, „Just a Boy”, „Be My Friend” și „Empty Air”, au reușit să îi aducă Valeriei un public numeros și loial.
În 2019, a cântat la Electric Castle alături de unele dintre cele mai mari nume de pe scena internațională: Florence and the Machine, 30 Seconds to Mars, The Vaccines și altele. Pe lângă concertele ei solo, Valeria a cântat în deschiderea unor artiști internaționali de maxim succes, precum Lucy Dacus, Jacob Lee sau Passenger. De asemenea, are colaborări cu Kadebostany sau Golan.
Primul album, produs de casa de producție a lui Smiley, a fost lansat în septembrie 2020. „I Don’t Like Roses” spune povestea Valeriei care se regăsește pe sine. Albumul a avut mare succes în Marea Britanie, Irlanda, Scandinavia și Italia, unde piesa „Empty Air” a intrat direct în topurile Billboard italiene, fiind difuzată frecvent pe MTV Italia și diferite posturi de radio.
Valeria surprinde prin emoție, căldură și naturalețe, aducând liniște și pace interioară oricui este gata să se lase purtat de magia muzicii sale. Anul trecut a lansat al doilea album al său, „Go Outside And Hug A Tree”.
„Crearea „Go Outside And Hug A Tree” a fost un proces intens și transformator. Sunt entuziasmată să arăt lumii și o altă parte a mea – puțin mai pop, mai alternativă; senină, dar cumva nostalgică”, a spus artista.
Acum două zile a lansat cea mai recentă piesă a ei, „Hazy”. Cea pe care o ascultă și David Popovici. E antrenantă, sensibilă, are un clip atrăgător. Fanii s-au înghesuit să-i lase mesaje.
„Minunat videoclip, minunata piesă, minunata tu! O să facem petiție pentru piese mai lungi, pentru că nu voiam să se termine piesa asta nici după 10 minute”, i-a scris cineva.
Valeria Stoica are acum 29 de ani. S-a născut în Republica Moldova, a trăit o vreme în București, iar în prezent locuiește la Berlin.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook