Simona Ionescu / Redactor Șef

De 14 ani, aniversarea Nadiei e altfel. Poze de colecție

De 14 ani, aniversarea Nadiei e altfel. Poze de colecție
De 14 ani, ”Zeiței de la Monreal” i s-a schimbat total viața. Căsnicia fericită cu Bart Conner s-a împlinit, așa cum nu mai credea că este posibil. Aniversările sunt cu totul altfel în viața campioanei cu care se mândresc toți românii.

Pe 18 iulie 1976, o fetița de 14 ani a reușit să intre in istoria gimnasticii mondiale, iar presa din întreaga lume a numit-o  „Zeiţa de la Montreal” pentru primul 10 din istoria acestui sport. Cristian Țopescu a comentat competiția, iar românii de acasă erau lipiți de televizoarele alb-negru.

Nadia Comăneci a împlinit 59 de ani

Câte amintiri minunate a adunat Nadia Comăneci în viața ei spectaculoasă. A împlinit 59 de ani, iar casa ei a fost invadată de felicitări şi buchete de flori, de la cei dragi, dar şi de la colaboratori şi admiratori, așa cum se întâmplă în fiecare an. A primit sute de felicitări din toată lumea.

Nadia Comăneci este campiona noastră iubită, dar este venerată și în America, iar numele ei este cunoscut pe toată planeta. Vedete din toate domeniile, inclusiv cele de la Hollywood sunt fericite să o invite la evenimente și să se laude apoi cu pozele cu marea campioană.

De 14 ani, aniversarea Nadiei e altfel. Poze de colecție

Însă, marea ei bucurie este Dylan Paul, care a venit pe lume grăbit, acum 14 ani, când campioana noastră avea 44 de ani. De atunci, toată viața Nadiei s-a schimbat total și se învârte în jurul fiului ei.

Dylan este un puști simpatic, blond ca tatăl său și atlet ca ambii părinți. Băiatul de 14 ani este pasionat de fotbal, baschet, golf, hochei și înot. Însă, se pare că gimnastica este cea care îl pasionează cel mai mult. Tatăl său, gimnastul Bart Conner (62 de ani), l-a învățat să pescuiască și l-a dus la curse de mașini.

Adolescentul este într-o echipă de fotbal pentru juniori şi a jucat pe post de portar la campionatul de fotbal pentru băieţii.

Mai mult, el merge la cross-uri alături de părinţii lui, îi place să meargă la călărie împreună cu mama sa şi asistă din tribune la meciurile de fotbal, de baschet ori de tenis.

Nadia l-a cunoscut pe Bart Conner la 15 ani

Bart Conner, soțul Nadiei Comăneci, este și el tot gimnast. Cei doi au participat la o competiție în anul 1976, unde s-au și cunoscut. Frumoasa româncă avea doar 15 ani atunci. Având o vârstă fragedă, cei doi au fost inițial foarte buni prieteni. Sinceritatea și firea pozitivă au fost lucrurile care au atras-o pe fosta sportivă la soțul ei. În anul 1989, după fug din țară, Nadia Comăneci s-a mutat la Montreal, apoi în SUA. În 1996 cei doi au decis să își unească destinele. Chiar dacă era departe de țara ei natală, fosta sportivă a vrut ca nunta să aibă loc în România, iar nași de cununie le-au fost Dana și Adrian Năstase, scrie monden.ro.

Nadia Comăneci, o mare campioană

Nadia Comăneci (59 de ani) s-a născut la 12 noiembrie 1961, la Onești, în județul Bacău, fiind fiica lui Gheorghe și a Ştefaniei-Alexandrina Comăneci.

  • În anul 1967, la 6 ani, începe să practice gimnastica la clubul din oraşul natal, sub îndrumarea antrenorilor Márta şi Béla Károlyi, care aveau să emigreze ulterior în SUA, devenind antrenori ai multor gimnaste americane. La vârsta de 13 ani a izbutit primul său succes major, câștigând trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din anul 1975, de la Skien, Norvegia.
  • Însă momentul de cotitură al carierei sale a venit în anul 1976, atunci când, la  Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal, a devenit prima gimnastă din istorie care a obținut scorul perfect – nota zece (prima pe data de 18 iulie 1976), şi asta de nu mai puţin de șapte ori, deşi tabela electronică a afişat de fiecare dată nota 1,00, nefiind concepută pentru nota maximă.

Nadia a fugit din țară în 1989

  • În noaptea de 27/28 noiembrie 1989, Nadia Comăneci a trecut ilegal granița româno-maghiară, iar pe 1 decembrie, fosta gimnastă era deja în Statele Unite ale Americii, după ce a solicitat azil politic guvernului SUA la ambasada acestei ţări de la Viena. Două lucruri au determinat-o să fugă, după cum explica Nadia: faptul că i se interzisese să călătorească în străinătate şi să spună ce gândeşte.
  • În anul 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner și s-a întors în România pentru prima dată de la plecarea în SUA. În anul 1998, la Washington, a fost recompensată cu premiul „Flo Hyman” pentru merite deosebite în sport, iar un an mai târziu, la Viena, a fost declarată „Sportiva secolului XX”. În anul 1999 a devenit primul sportiv invitat să vorbească la Națiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internațional al Voluntariatului.
  • Nadia este, alături de soțul său, proprietara Bart Conner Gymnastics Academy, a Perfect 10 Production Company și a câtorva magazine de echipamente sportive, precum și editor al Magazinului de Gimnastică Internațională.

De ce a dispărut tânărul care ”traducea” pentru surdo-muți mesajele Guvernului

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre