Diana Ross a împlinit vârsta de 80 de ani pe data de 26 martie. Cântăreața, un adevărat star al Americii, a fost serbată de către fiica sa, Tracee Ellis Ross, în vârstă de 51 de ani. La rândul să actriță cu o serie de realizări, Tracee a adus un omagiu mamei sale pentru cariera legendară pe care aceasta o are în spate, precum și pentru faptul că a fost o mamă dedicată pentru ea și surorile și frații ei.
Într-un videoclip postat pe Instagram, actrița și-a prezentat mama în 80 de ipostaze ce acoperă cariera sa de-a lungul anilor, precum și momente dintre Diana Ross și fiica sa. Pozele au fost însoțite de melodia clasică a Dianei Ross „If We Hold On Together”, iar în comentarii, vedeta a vorbit despre cât de mult o admiră la mama ei.
Diana Ross, văzută prin ochii fiicei sale
Postarea inedită a fost însoțită și de un mesaj din suflet, pe măsura imaginilor: „Oh, cât de mult te iubesc, mamă! 80 de poze incredibile cu tine în 80 de secunde pentru a sărbători astăzi cea de-a 80-a aniversare ♥️.
Mama mea @dianaross a scos un album pe an, a făcut mai multe turnee, a produs și a jucat într-o varietate de programe speciale TV, a filmat Mahogany și The Wiz, și-a produs legendarul concert din Central Park din 1983, cu aproximativ 800.000 de participanți (când în prima noapte a spectacolului a plouat, ea a ales să plătească și să îl refacă în noaptea următoare), a părăsit Motown”.
Cântăreața a avut propria linie de lenjerie intimă
Tracee a continuat să rememoreze momente cheie din cariera Dianei Ross, inclusiv faptul că aceasta a avut propria sa linie de lenjerie intimă. „A achiziționat un etaj întreg al unei clădiri prestigioase pe Fifth Avenue, a cumpărat o proprietate în afara New Yorkului și o clădire de birouri unde a fabricat lenjeria Diana Ross și alte mărfuri și a avut parte de multe alte momente impresionante din viața personală.
Până în 1977, s-a lansat într-o viață independentă, de succes, ca artist, mamă și femeie de culoare”, a mai adăugat vedeta.
Diana Ross a jonglat între carieră și meseria de mamă
„A avut o carieră uriașă pe umerii ei, fără manager, fără partener, până la sfârșitul acelui deceniu și cu trei fetițe de crescut”.
View this post on Instagram
Câștigătoarea Globului de Aur a continuat: „Și acestea sunt doar câteva dintre titlurile Google. Ceea ce nu este disponibil pe Google este că ne trezea și pentru școală, cinam în familie și ne făcea baie, ne planifica petrecerile de ziua de naștere, întâlnirile de joacă, întâlnirile la doctor, rezolva certuri între frați… știți, toate chestiile pe care le face o mamă.”
Diana Ross s-a iubit cu tenismanul Ilie Năstase, căruia a vrut să-i dăruiască un copil
Un detaliu mai puțin știut din viața cântăreței este acela că, în urmă cu peste 46 de ani, aceasta a avut o relație de iubire cu tenismanul Ilie Năstase. Cei doi s-au cunoscut în 1977, după divorțul cântăreței de primul ei soț. Aproape doi ani a durat relația începută într-o seară, la New York, orașul în care cei doi s-au cunoscut. S-a spus și s-a scris atunci că Diana Ross a rămas însărcinată cu tenismenul.
Cântăreața a venit și în România pentru a-i cunoaște familia lui Năstase, însă mama acestuia nu a fost încântată de culoarea pielii vedetei și nici de diferența de vârstă de câțiva ani dintre ei doi. Tenismanul a ascultat de mama sa, astfel că la o lună de la vizita în România, cuplul s-a destrămat.
„Și cu mine a rămas însărcinată”
Rememorând acele timpuri, Năstase a vorbit la un moment dat despre relația pe care a avut-o cu Ross: „A fost singura negresă cu care am fost. S-a întâmplat la clubul Regine (New York), într-o seară. Am dansat, eu eram divorțat și s-a legat. Făcea copii cu toți. Și cu mine a rămas însărcinată, a rămas cu toată lumea”, a povestit tenismenul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook