Daniel Barbu, fostul ministru al culturii din guvernul USL al lui Victor Ponta, a murit la vârsta de 66 de ani. Politicianul a fost răpus de o formă de cancer cu care se lupta de mult timp. Cu o carieră lungă în spate, Daniel Barbu a deținut de-a lungul anilor funcții importante în politica românească.
Anunțul trist a fost făcut de Facultatea de Teologie romano-catolică a Universității din București. Daniel Barbu a predat la această Facultate disciplinele teologie politică, teologie socială și istoria Bisericii.
A fost autor de lucrări științifice și consilier prezidențial
Născut în 1957, Daniel Barbu era specialist în științe politice, publicist, eseist, jurnalist şi profesor al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice. Preşedinte al Institutului de Cercetări al Universităţii Bucureşti şi fost decan al facultăţii. A condus de asemenea revista Realitatea Românească în perioada 1991 – 1992.
Fostul ministru a semnat de-a lungul anilor o serie de lucrări științifice în sfera politicii. În perioada 1997-1999 a fost consilier de stat al președintelui Emil Constantinescu, iar ulterior în 2013 consilier al președintelui interimar Crin Antonescu.
A urmat studii de doctorat în Elveția
Politicianul a absolvit liceul Nicolae Bălcescu din București (actualul Colegiu Național Sf. Sava) în 1976, apoi și-a luat licența în istoria artei. Nu s-a oprit aici însă, ci a obținut doctoratul în istorie, în cadrul Universității Babeș-Bolyai în 1991.
Ulterior până în 1993 a urmat studii doctorale la Universitatea de Teologie din Fribourg, Elveția. A fost și auditor al Școlii de Înalte Studii în Științe Sociale din Paris, precum și doctorand în filosofie la Universitatea din București în anul 1999.
Decorat cu ordinul ”Steaua României”
În anul 2000, profesorul Daniel Barbu a primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de ofiţer pentru activitatea în învăţământul superior.
Slujba de înmormântare va fi celebrată joi, 21 martie, la ora 10:00, la biserica Sf. Tereza din București (lângă cimitirul Bellu catolic), se arată în anunțul transmis de către Facultatea de Teologie romano-catolică.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook