Adriana Stoicescu: Două dive toacă filosofic „eșecele” din propriile vieți. La TV

Autocunoaşterea şi împăcarea cu sinele.

Neicusorule…..

Frăţioare….

Câtă profunzime, maică măiculiţă….

Ele, divele, deși au de toate, dar de toate, au realizat căci, cum ar veni, totul e efemer, căsuţa şi maşinuţa şi rochiţele şi pantofiorii, chiar şi iubi, nimic nu contează dacă tu, divă, nu te cunoşti şi nu te accepţi pe tine, aşa cum eşti tu, cu rele (mai puţine, desigur) şi cu bune.

Şi vă daţi seama că desi toaaaată lumea le invidiază, căci ele “e” deasupra muritorilor, ele plutesc, nu păşesc, ele sunt, de fapt, profunde şi triste pentru că, deşi există doar pentru a ne bucura nouă, prostimii, sufleţelele meschine, ele “e” cuprinse de o tristeţe inexorabilă şi metafizică ce porneşte de la eşecul ultimei proceduri care, iată, un pic le-a modificat trăsăturile, aşa încât ele, divele, au realizat că mai bine să fii mai puţin splendidă, aşa, mai pă naturel, dar profundă, decât frumoasă foc şi proastă.

Şi desi toată viaţa au avut numa „succesuri” şi nici urmă de „eşece”, ele, divele, au realizat că timpul le este prieten, de fapt şi că micile riduri nu doar că nu le urăţesc ci le înfrumuseţează frumuseţea interioară care vine ea, frumuseţea, din cărţile de le-au citit şi că, de la atâta citit, s-au apucat şi ele, maică, de scris, ca să înţelegem noi, astea mai urâţele şi mai proaste, că fericirea e colo, la o aruncătură de băţ.

„Trebe” decât să ne împăcăm cu sinele, ăla rătăcit prin bucătărie.

Acestea fiind spuse, divele şi-au luat câte o păturică/salteluţă, ce-o fi şi stau ele acolo cuminţi, cu ochişorii închişi şi se caută pe ele şi se găsesc şi este atâââât de bine că se împacă ele cu ele şi nimic nu mai contează şi lumea e frumoasă şi păsărelele ciripeşte şi frunza înfrunzeşte şi mai bagă un lapte de ovăz şi un avocado ca să îşi protejeze microbiomul şi hai că mă duc să mă sinucid.