Celebrul solist George Nicolescu, ale cărei melodii „Eternitate” și „Mai avem nevoie și de iarbă” vor rămâne în sufletul fanilor va fi înmormântat sâmbătă, la Ploiești. Fiul său va lipsi. Va sta alături de mamă doar fiica.
Soția cântărețului, Geta, a povestit prin ce a trecut vedeta în ultima perioadă. Aceasta a explicat și motivul pentru care fiul său nu va veni să-și conducă tatăl pe ultimul drum. Partenera de viață a lui George Nicolescu susține că băiatul lor nu zboară cu avionul și este greu să ajungă cu mașina din Spania.
„Băiatul nu poate să mai vină în țară pentru că nu zboară cu avionul”
Geta Nicolescu a mărturisit că soțul său a iubit mult viața și își dorea mult ca lucrurile să revină la normal, dar problemele de sănătatea și-au spus cuvântul. „Zilele următoare trebuia să primească distincția de onoare a orașului Ploiești unde noi locuim. Copiii au venit acum o lună la noi, din Spania, când a fost internat. Băiatul nu poate să mai vină în țară pentru că nu zboară cu avionul, el vine cu familia doar cu mașina în România. O să vină doar fata cu soțul și copiii la înmormântare, atât”, a povestit Geta Nicolescu.
George Nicolescu a suferit un accident vascular în 2000
Problemele lui George Nicolescu s-au accentuat în anul 2000, când a suferit un accident vascular. Tot de atunci el a început să nu mai aibă nici poftă de mâncare. De parcă toate astea nu ar fi fost de ajuns, acum doi ani a căzut în baie și s-a lovit foarte rău la un genunchi și mergea foarte greu. Soția artistului spune că au adus acasă un medic care-l ajuta să facă kinetoterapie, dar situația nu prea s-a îmbunătățit.
Viața lor nu era ușoară fiindcă artistul avea o pensie modestă, iar cheltuielile cu medicamentele și tratamentele erau semnificative. Apropiații spun că nu s-a plâns niciodată. Era trist însă că rar se mai interesa cineva de el.
„Ultima lună din viața lui a petrecut-o mai mult prin spital”
„De un an nu prea mai avea poftă de mâncare, pe zi ce trecea el mânca din ce în ce mai puțin și când vedeam asta mie mi se rupea sufletul în două. Ultima lună din viața lui a petrecut-o mai mult prin spital, a fost internat la Spitalul Universitar unde doctorii Bogdan Dorobăț, Sorina Diaconu și Sorin Alexandrescu au avut mare grijă de el. Doctorul Bogdan Dorobăț a reușit să îl convingă să se interneze pentru că el nu voia.
În spital, cât a fost internet, medicii i-au făcut și o ecografie și i-au găsit între lobi o tumoră, fiicatul nefiind afectat”, a declarat Geta Nicolescu pentru Click.
Cântărețul va fi înmormântat sâmbătă, la ora 13.00, la Cimitirul Viișoara din Ploiești.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook