Simona Ionescu / Redactor Șef

Exclusiv. Pepe și soția sa, Yasmine, pe modelul Clejanilor și al Oanei Roman. Au devenit modele și îl implică și pe junior

Exclusiv. Pepe și soția sa, Yasmine, pe modelul Clejanilor și al Oanei Roman. Au devenit modele și îl implică și pe junior
Multe dintre vedetele autohtone au propriile branduri vestimentare. Nu le putem compara cu colecțiile Chanel sau Balenciaga, însă vedetele fac bani frumoși din croitorii și haine pe care fanii lor se grăbesc să le cumpere ori să le comande. Bianca Drăgușanu e un exemplu în acest sens.

Afacerea B.D. Lux îi merge așa de bine voluptoasei blonde, încât își extinde croitoria și magazinul de rochii de gală.

Margherita Clejanilor are și ea un astfel de magazin, iar reclamă la vestimentațiile „de ocazie” vândute, face chiar mama ei, cunoscuta Viorica de la Clejani.

Precum Bianca Drăgușanu, Oana Roman își face singură reclamă la hainele pe care le vinde în shop-ul online. Aproape că nu trece zi în care să nu își promoveze un compleu sau o haină. Lista vedetelor care au magazine de îmbrăcăminte e lungă: Dana Budeanu. Ramona Bădescu, Adelina Pestrițu– iată numai alte câteva. Nu o putem uita pe Anda Adam, care vinde costume de baie.

Pepe și Yasmine, modele pentru propriul magazin de haine

Iar Pepe  va întregi cohorta, restabilind echilibrul de gen. Magazinul lui, de fapt, „jucăria” soției sale, Yasmine, se găsește pe Calea Victoriei la nr. 100. Pentru că pe lângă haine de bărbați, femei și copii, magazinul vrea să ofere și servicii de ajustări, zilele trecute Yasmine căuta, pe rețelele sociale, croitoreasă.

Pepe și Yasmine fac pe modelele pentru a promova magazinul lor

Noul site al boutique-ului, va fi lansat în mai puțin de o săptămână. Până atunci, un preview ni-l arată pe Pepe în pijamale sau trening din catifea, mov, și pe Yasmine într-o ținută mai degrabă business, verde oliv. Micul Pepe e și el fotografiat într-o ținută pe care orice părinte dornic o poate achiziționa, complet, din magazin. Iar păstrând algoritmul, puștoaica ce etalează o pereche de jenași e una din fiicele lui Pepe.

Pepe, primul artist român care lansează conținut exclusivist

Noua soție a lui Pepe, Yaesmine, e foarte atentă ca bărbatul ei să facă bani. Acesta are multe concerte, scoate piese care se bucură de succes. Și mai face ceva. Yasmine promovează un nou concept, „Familia Pepe online”, care vine în continuarea comunității de YouTube pe care artistul a creat-o în 2020. Pepe a luat o decizie interesantă în mijlocul scandalului cu Raluca Pastramă, scandal care s-a încheiat cu separarea și divorțul lor.

Fiul lui Pepe face și el reclamă magazinului

La momentul respectiv, artistul a hotărât să aplice o taxă celor care vor să îi vadă soția pe canalul lui de Youtube, într-una din rarele apariții ale Ralucăi, online, chiar cu câteva săptămâni înainte de despărțire. Dialogul cu aceasta a fost înregistrat în barul pe care artistul îl deține în centrul Bucureștiului și dura trei ore.

Oricine dorea să vizioneze integral înregistrarea cu Raluca, dar și alte materiale video exclusive realizate pe canalul lui Pepe, trebuia obligatoriu să aplice pentru statutul de abonat plătitor al unei taxe lunare.

Ce primește fanul care plătește 49,99 lei lunar

Cel mai ieftin abonament la canalul lui Pepe, „bronze” costă 5,99 lei, cel „silver” e în valoare de 49,99 de lei, „gold” e 249,99 de lei lunar, iar cel mai scump abonament, „platinum” costă 499,99 de lei. Prețurile sunt stabilite în funcție de privilegiile dorite. De exemplu, în varianta de abonament Platinium, vei fi menționat în live, vei avea parte de un story cu tag și Pepe însuși îți va da cerere prietenie pe Facebook și follow pe Instagram. De asemenea, alături de nume, abonații vor primi o „insignă” personalizată, acces la chat-ul live etc.

Acum, în continuarea comunității cu abonamente de pe YouTube, Yasmine are grijă să promoveze noul profil de Instagram, dedicat, de asemenea, comunității create în jurul îndrăgitului artist latino. Contul are clipuri și fotografii din momentele artistice ale lui Pepe.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre