Exclusivitate. Nicu Covaci, ultima aniversare cu prietenii. „Niculaie, ne revedem acolo, Sus”

Românii sunt mai săraci și mai pustii de când Nicu Covaci a plecat într-o lume mai bună. A fost un model pentru mulți artiști și un prieten cum găsești odată în viață. La ultima sa aniversare, cei care l-au iubit s-au strâns în casa artistului, l-au îmbrățișat, i-au cântat și au sperat că Nicu va renaște. Așa, ca pasărea Phoenix…

Când a plecat din România a făcut-o în culmea gloriei

A dus stindardul trupei Phoenix zeci de ani, reprezentând echilibrul, punctul stabil, calmul formației. A avut succesul cu carul, dar nu l-a schimbat niciodată, a rămas același rocker „nebun” care atunci când a văzut că oamenii se identifică cu el, a simțit cum îi crește aripi.

Când a plecat din România, a făcut-o în culmea gloriei, iar despărțirea asta l-a consumat și l-a durut foarte mult. Și mulți ani i-a fost dor de concertele cu Phoenix pe stadioanele cu zeci de mii de oameni.

După Revoluție, când s-a reîntors în România, a sperat că totul va fi bine, dar a fost foarte dezamăgit de modul în care a fost tratat. Dar Nicu Covaci nu s-a lăsat niciodată. El era omul puternic, asemenea unei stânci, pe care părea că nimeni și nimic nu-l poate doborî.

„Ce faci, mă, Niculaie?”

Pe Nicu Covaci îl plânge acum toată România. El este legenda, iar melodiile artistului s-au transformat într-un patrimoniu muzical. Printre cei care au făcut nopți albe de când acesta s-a îmbolnăvit s-a numărat și prietenul său Radu Toderaș, unul dintre coordonatorii volumelor „Istoria rock-ului românesc”.

Un proiect în care, spune Radu, liderul trupei Phoenix s-a implicat 100%, fiind „unul dintre cei mai mari susținători. A fost trup și suflet lângă mine”.

Radu e singurul dintre prieteni care-i spuneau Niculaie. „Așa i-am spus dintotdeauna și ori de câte ori îl sunam îl întrebam: Ce faci, mă Niculaie? Hai să ne vedem să povestim”, ne-a declarat Radu cu voce stinsă.

„Roagă-te pentru mine, Radule, să trec de hopul ăsta”

Ultima întâlnire dintre cei doi a avut loc în toamna anului trecut, pe o terasă din București, când Nicu Covaci a cântat până dimineață. De parcă ar fi presimțit că trebuie să-i lase prietenului său o amintire pe care să nu o uite niciodată.

„S-a găsit o chitară și Niculaie a luat-o și a cântat până dimineață. Și noi cu el. Nu doar melodiile de la Phoenix, tot ce trecea fiecăruia prin cap, ce am știut. Urma să merg în august la Timișoara… După nenorocitul ăla de accident abia dacă mai reușea să lege trei vorbe.

Ultima dată când am vorbit era foarte supărat și ultimele cuvinte pe care mi le-a spus m-au lovit în suflet: Roagă-te pentru mine, să trec de hopul ăsta”, ne-a mai povestit Radu Toderaș.

„Chitara era prelungirea lui, ziceai că face parte din ea”

Unul dintre coordonatorii volumelor „Istoria rock-ului românesc” își va aminti întotdeauna de petrecerile pe care le făcea cu prietenul său, când „ne delectam cu cele mai rafinate vinuri. Pe Niculaie oriunde erai, îl recunoșteai după vesta lui de piele. Iar când lua chitara în mână era prelungirea lui, ziceai că face parte din ea. Niculaie, ne revedem acolo Sus”.

„Am băut cândva o bere cu Nicu Covaci, ei asta da amintire ce am s-o păstrez forever”

Un alt prieten al lui Nicu Covaci, colegul lui Radu și el coordonator al volumelor „Istoria rock-ului românesc”, Andrei Ruse a ținut să lase un ultim mesaj pentru omul care i-a „dăruit atâtea coloane sonore pentru unele dintre cele mișto și triste momente din viața mea”.

„Am băut cândva o bere cu Nicu Covaci – ei, asta da amintire ce-am s-o păstrez forever. Eram pe terasă la Club A, Toderaș ne făcuse cunoștință. Nu-mi venea să cred că vorbește cu mine, că e real. Mă uitam ca la o nălucă. Aveam la mine atunci un exemplar din prima ediție din „Zaraza” (deci să fi fost 2014?) și i l-am dăruit înainte să plece.

Ani mai târziu, după ce a ieșit „Rock sub seceră și ciocan” (a lui Neluțu Stratone) – făcusem o lansare superbă în Timișoara, dar nu ne potrivisem cu programul lui, cartea a ajuns câteva zile mai târziu la el, printr-un bun prieten. Am vorbit la telefon despre proiect și îmi spunea că i-a plăcut mult.

„Drum lin, Mugur de Fluier, oricum ești nemuritor”

Când să închid, îmi mai zice ceva de genul: dar și „Zaraza” mi-a plăcut enorm. Nu mi-am dat seama că făcuse legătură între mine, scriitorul speriat de la masă în urmă cu vreo trei ani, și editorul de la telefon. Și nu cred că are sens să vă spun cât m-a copleșit.

Dacă am scris eu, m-am gândit, o amărâtă de poveste care i-a plăcut omului ăsta care mi-a dăruit atâtea coloane sonore pentru unele dintre cele mișto și triste momente din viața mea, înseamnă c-oi fi realizat ceva. Parc-am fost și eu o secundă legendar. Drum lin, Mugur de Fluier, oricum ești nemuritor”, a fost mesajul tulburător al lui Andrei Ruse.

Nicu Covaci, ultima aniversare

Băieții din trupa Phoenix i-au făcut o surpriză lui Nicu Covaci de ziua de naștere și au venit să petreacă împreună. S-a adus vin, tort și s-a cântat cu mult suflet, iar Valeriu Șepi, „Moș Crăciunul” din video, fost component al trupei Phoenix în perioada anilor 1971-1974, a imortalizat câteva dintre momente.

Demn, fără să se gândească la boala care i-a măcinat sufletul, Nicu Covaci, stând pe un scaun cu branula în mâna dreaptă, asculta fără să facă nici un gest. Nimeni nu s-a gândit că va fi ultima dată când vor mai sta alături… Nicu Covaci n-a murit, Nicu Covaci a plecat doar să se odihnească puțin.

„Fluier în cer noaptea e ziua-n care pier /Fluier în cer liber și prizonier /Viu-vioriu singur de când mă știu /Ochiul de apă-n pustiu / Viu și iar viu, iar s-a făcut târziu /Fluier în cer sângeriu”…