Ioana Petrescu și-a prezentat demisia, public
Uneori, viața bate filmul. Iar filmul, în acest caz este celebrul dialog de la Cotroceni dintre președintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta și ministrul Finanțelor Ioana Petrescu. Filmul a rămas în memoria colectivă cu titlul „MTO” (emteo !!!). Pe atunci, Victor Ponta și Ioana Petrescu lucrau umăr la umăr și se înțelegeau din priviri cu privire la economia țării.
Azi, 1 octombrie, Ioana Petrescu a anunţat că se retrage din echipa Pro România, formațiune politică condusă de Victor Ponta.
După anunțul demisiei, fostul ministru de Finanţe în Guvernul Ponta şi-a manifestat intenţia de candida pentru alegerile parlamentare din toamnă.
„Mă retrag din PRO România. Am decis să ies din Partidul PRO România. Este o decizie dificilă, dar necesară, pe care o iau după doi ani în care am făcut parte din conducerea acestei formaţiuni. Eu am intrat în politică din dorinţa de a avea un cuvânt de spus în politicile publice care ar putea ajuta România să devină o democraţie avansată şi să joace un rol important in UE. Acum doi ani, am ales PRO România pentru că era o formaţiune născută din nevoia unor tineri politicieni care nu îşi găseau loc în vechile partide şi vocea lor nu ar fi putut fi auzită din cauza liderilor autoritari şi discreţionari. Am crezut în forţa PRO România, un partid care s-a declarat a fi “altfel”, în care mulţi tineri au devenit membri cu speranţa că alături de colegii cu experienţă în politică, au şansa de a-şi susţine ideile lor care pot aduce românilor o viaţă mai bună”, a anunţat Ioana Petrescu pe pagina sa de Facebook.
Ce planuri de viitor are Ioana Petrescu?
Se pare că Ioana Petrescu a luat mai multe hotărâri privind nu doar prezentul, ci și viitorul ei, dezvăluindu-și planurile pentru următoarea perioadă. Fostul ministru de Finanţe din Guvernul Ponta vrea să își depună candidatura la următoarele alegeri parlamentare. Cu toate acestea, nu a dezvăluit sub ce formă își plănuiește mișcarea, acționând în mod independent sau în altă formaţiune.
„Cred că politica este o vocaţie şi îmi doresc să urmez această cale în continuare. Mă simt datoare să pun în slujba românilor expertiza profesională si experienţa guvernamentală acumulate până acum. Doresc să candidez pentru un loc in Parlamentul României, pentru că acesta este obiectivul esenţial al oricărui om care intră în politică. Nu poţi candida decât dacă ştii care este viziunea partidului din care faci parte si cum serveşte această viziune cetăţenii acestei ţări. Trebuie să fiu convinsă că pot reprezenta timp de patru ani partidul din care fac parte, dar şi că acest partid mă reprezintă pe mine. Trebuie să cred şi eu în partid, nu doar partidul în mine. Datoria unui politician ales este să reprezinte interesele alegatorilor şi nu ale liderilor partidului. Liderii de partid trebuie să genereze proiecte şi nu să manevreze pârghii obscure, invizibile publicului larg”, a spus ea.
Fostul ministru a făcut mărturisiri despre partidul din care a făcut parte
Fostul ministru a vorbit cu această ocazie despre conducerea Pro România. Din nefericire, se pare că aceasta nu a avut cuvinte de laudă pentru lui Victor Ponta. Ioana Petrescu a mărturisit că este dezamăgită de modul oportunist în care Pro România a abordat anumite decizii.
Imagine de la întâlnirea de la Cotroceni cu președintele Traian Băsescu
„Le doresc mult succes in continuare şi sper ca într-un final poate ei vor reuşi sa-i convingă pe liderii partidului că drumul bun este cel al construcţiei perseverente, al dialogului onest si transparent, să refuze duplicitatea, oportunismul, trădarea si târguielile de culise. România trece printr-un moment prea greu pentru ca noi, tinerii politicieni, să nu continuăm lupta de a schimba modul de a face politică în ţara noastră. Închid o etapă, drumul continuă”, a conchis Ioana Petrescu.
Exclusiv. Breaking news! Au, inimă, Cheluțu s-a îndrăgostit. Toată țara e emoționată
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook