Prezentatoarea n-a putut să suporte așa ceva și a ieșit să răspundă atacului. Iată ce spune despre femeia care a stat cu Victor Socaciu în ultimii ani din viață.
Marina Almășan e foc și pară pe fosta soție a lui Victor Socaciu și, subtil, o avertizează pe Brândușa Simion că s-a băgat în familia ei. Războiul a început după ce Brândușa a vorbit despre idila pe care a avut-o cu regretatul cântăreț, din care rezultă că cei doi ar fi început o relație când erau căsătoriți. “Sunt siderată de cât de limitată este această femeie, cu aceste declarații ale sale prin care nu încearcă decât să se tot bage în seamă!
„Admite automat că s-a băgat, timp de 3 ani, în familia noastră, înșelându-și și propriul soț si copiii”
În primul rând, invocând această relație de 15 ani cu soțul meu de atunci, admite automat că s-a băgat, timp de 3 ani, în familia noastră, înșelându-și și propriul soț si copiii, dar atentând și la liniștea familiei noastre, a copiilor noștri. În al doilea rând, îl pune într-o situație jenantă și pe Victor.
Adică…membru pe atunci în Parlamentul României, ales de popor și pentru credibilitatea și moralitatea lui, el, vezi Doamne, se ținea de amantlâcuri?!? Ce aberații!”, a spus Marina Almășan.
De ce s-ar fi căsătorit Victor Socaciu cu Brândușa
Pe de altă parte, Marina i-a transmis Brândușei că a fost mai degrabă însoțitor, decât femeia pe care să o iubească din toată inima. „Mă întrebați ce anume îi transmit doamnei? O simplă întrebare. Dacă iubirea era atât de mare, de ce Victor Socaciu, nu și-a asumat-o? De ce au trecut 5 ani de la divorț, pentru a oficializa relația?
Și asta numai în mare secret și numai atunci când, numit fiind Consul general la Montreal, i s-a spus că, dacă însoțitorul nu e rudă, trebuie să plătească chirie pentru șederea acestuia în spațiile MAE? Iar Victor era bolnav. Și avea nevoie în permanență de cineva care să-i spele, să-i gătească, să care greutăți. Deci avea nevoie de însoțitor”, a mărturisit Marina Almășan pentru Cancan.
L-a îngrijit sau nu Brândușa pe Victor Socaciu până la final?
Nu în ultimul rând, neagră de supărare, Marina Almășan sugerează că Brândușa nu ar fi stat lângă soțul ei pe care spune că l-a iubit mult „până în ultima clipă”: „Stimată doamnă Simion! Când există iubire, nu mai stai pe gânduri. Dacă ești om liber, îți asumi relația în mod public și mergi deschis alături de cel pe care îl iubești. Asta dacă nu te simți vinovat pentru ceva!
Îmi amintesc că eu și Victor ne-am căsătorit la doar câteva luni după ce amândoi am fost liberi. Și nu ne-am ferit niciodată să ne afișăm iubirea. Ba dimpotrivă, am fost mereu amândoi mândri de ea! Probabil doamna Simion crede că, prin astfel de declarații puerile, mă lovește pe mine.
Însă în primul rând îl lovește, chiar și după moarte, pe cel pe care zice că l-a iubit. Discutabil, având în vedere împrejurările în care Victor și-a petrecut ultima parte a vieții și, mai apoi, a murit. Da, da, știu. Poate o să demontăm cândva și aceste bazaconii”, a mai spus prezentatoarea.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook