Simona Ionescu / Redactor Șef

Gemenele Lisei Marie Presley au luat o decizie în privința casei în care a murit mama lor. Fiica lui Elvis a lăsat în urma ei vrajbă și durere

Gemenele Lisei Marie Presley au luat o decizie în privința casei în care a murit mama lor. Fiica lui Elvis a lăsat în urma ei vrajbă și durere
Nici nu s-a așezat bine pământul pe mormântul fiicei inegalabilului Elvis Presley că familia care i-a rămas în urmă are și primele probleme. Mai întâi, mama ei, Priscilla Presley, s-a arătat nemulțumită de un document scris de Maria Lisa, contestându-l, deja, în instanță. Acum și cele două fete gemene au un cuvânt de spus în privința casei unde a murit propria lor mamă. Iar în cazul lor, durerea este fără margini.

În aceste zile, Priscilla Presley a depus o contestație în justiție cu privire la testamentul fiicei sale Lisa Marie, avocații ei susținând că există probleme cu „validitatea și autenticitatea” acestuia.

Principala problemă este un amendament la testament care este însoțit de o semnătură neobișnuită, care o înlocuiește pe Priscilla în funcția de administrator care să supravegheze averea fiicei sale.

Sky News a relatat marți, 31 ianuarie 2023, că Lisa Marie a lăsat un cont care permite persoanei desemnate să controleze bunurile cât timp este în viață și să dispună de ele la moartea sa. De asemenea, poate servi ca testament dacă nu se depune unul separat.

Priscilla și fostul manager de afaceri Barry Siegel au fost numiți să supravegheze testamentul în 1993, iar poziția lor a fost reafirmată în 2010. Dar în discuție este o modificare făcută în 2016, care i-a înlocuit pe cei doi cu copiii Lisei Marie.

Așa că Prisciila a luat calea judecății, convinsă fiind că semnătura fiicei ei de pe actul menșionat este falsificată.

La polul opus al acestei acțiuni se află cele două fiice gemene, minore. La 1 februarie 2023 s-a anunțat și faptul că gemenele de 14 ani sunt încă în stare de șoc după moartea mamei lor.

Ele au spus că nu vor să mai intre în casa în care cea care le-a dat viață a fost găsită fără suflare. Este o reacție indigo prin faptul că la fel a procedat și Lisa Marie Presley în 2020, când fiul ei, Benjamin, s-a sinucis în baia locuinței. Lisa Marie a vândut acea casă.

Una dintre ultimele fotografii ale fiicei lui Elvis, la ceremonia unde a fost prezentă în memoria tatălui, exact pentru filmul inegalabilului ”Rege al Rock and Roll”

Fiicele nu vor sa mai calce pe acolo

Finley Aaron Love Lockwood și Harper Vivienne Ann Lockwood, fiicele pe care Lisa Marie Presley le-a avut din mariajul cu cel de-al patrulea soț, Michael Lockwood, nu doresc să mai calce în locuința lor din California, anunță site-ul TMZ.com.

Surse apropiate familiei au declarat pentru TMZ că, după moartea mamei lor, Finley și Harper au stat mai mult la bunica lor, Priscilla Presley, la casa acesteia din L.A.

Se pare că și sora lor mai mare, Riley Keough, a fost și ea acolo pentru a oferi și a primi consolare. Chiar și tatăl fetelor, Michael Lockwood, a făcut tot posibilul pentru a alina durerea fetelor de numai 14 ani.

Și încă o ”bătălie” se prefigurează la orizont. Tatăl fetelor Michael Lockwood, acum în vârstă de 61 de ani, este gata să ducă lupta în instanță, dacă este necesar, spunând că „o să înghețe iadul înainte să renunțe la custodia fetelo”’, potrivit unor surse apropiate de familia Presley, citate de media externă.

Lockwood deține în prezent custodia în proporție de 40% . Gemenele Finley și Harper locuiau cu Lisa Marie la momentul morții ei. Ea deținea custodia majoritară – 60 la sută.

Alte informații surprinzătoare. Odată cu lupta pentru custodie, au ieșit la iveală și problemele financiare ale Lisei Marie. S-a aflat că aceasta cheltuia o sumă exorbitantă de circa 90.000 de dolari pe lună înainte de a muri. Ce a rămas în urma ei, financiar vorbind, nu se știe cu exactitate doar un lucru este cert: bătălia abia începe!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre