Simona Ionescu / Redactor Șef

Guvernul pregătește zile libere în plus pentru români. Angajații nu vor lucra în aceste perioade

Guvernul pregătește zile libere în plus pentru români. Angajații nu vor lucra în aceste perioade
Guvernul a pregătit deja proiectul pentru zilele libere acordate în 2025. Angajații nu vor lucra în aceste perioade, căci vor avea parte concediu în plus anul viitor.

Ministerul Muncii a primit vineri propunerea din partea Guvernului în ceea ce privește zilele libere acordate românilor în 2025. Astfel, angajații bugetari vor beneficia de zile în plus în care nu vor merge la munca. Există totuși și excepții, căci regula nu se va aplica în toate domeniile. 

Astfel, zilele de 3 ianuarie și 2 mai sunt propuse de Guvern spre a fi zile libere pentru bugetari, dar aceștia vor trebui să le recupereze ulterior, așa cum s-a procedat și în trecut. 

Zilele libere acordate în plus se vor recupera ulterior 

„Art. 1. — (1) Pentru personalul din sistemul bugetar, zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025  se stabilesc ca zile libere. 

(2) Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere potrivit alin. (1), instituțiile şi autoritățile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 ianuarie 2025,  respectiv 31 mai 2025, potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei autorități şi instituții publice”, se arată în proiectul propus vineri spre dezbatere. 

Zilele de 1, 2, 6 și 7 ianuarie sunt deja libere din punct de vedere legal, conform Codului Muncii, astfel că angajații vor reveni la muncă abia pe data de 8 ianuarie 2025. 

Ce domenii sunt dezavantajate 

Programul nu se aplică tuturor buge­ta­rilor, căci unele unități vor funcționa chiar și în zilele libere. Angajații care lucrează în departamentul de producție, precum și magistrații și personalul din instanțele judecătorești care au procese programate în aceste zile nu vor putea să se bucure de zilele libere, conform Avocatnet. 

Bugetarii vor avea liber în zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025

De asemenea, Ministerul Finanțelor va continua încasările și plățile și în zilele de 3 ianuarie și 2 mai 2025, asigurându-se că toate tranzacțiile sunt înregistrate corespunzător. Unitățile Trezoreriei Statului vor gestiona aceste operațiuni, iar orice retururi legate de încasări vor fi, de asemenea, procesate în aceleași zile, mai scrie sursa citată. 

Pentru anul 2024, bugetarii au avut 3 zile libere suplimentare, adică una în plus față de anul viitor: 2 mai, 16 august și 27 decembrie. 

Proiectul de HG va intra în vigoare după ce va fi adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre