Simona Ionescu / Redactor Șef

Ilie Năstase a primit vestea cea mare. Ce spune despre ce va urma

Ilie Năstase a primit vestea cea mare. Ce spune despre ce va urma
Când greșești în fața legii, indiferent care îți este statutul, vei plăti. Asta a pățit și Ilie Năstase. Dar totul e bine când se termină cu bine.

A călcat grav pe bec acum trei ani și a tras consecințele. Ilie Năstase este acum extrem de bucuros.

Ilie Năstase a primit vestea cea mare. Ce spune despre ce va urma

Cu trei ani în urmă, Ilie Năstase a fost prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. El a fost oprit de oamenii legii pe Șoseaua Nordului, în urma unui control de rutină. Din păcate, acesta a refuzat să suflet în fiolă și, colac peste pupăză, a început să se certe și cu oamenii legii. Fostul sportiv a mers chiar și mai departe și i-a înjurat, apoi a încercat să plece.

A fost încătușat

Bineînțeles că gestul său nu a fost trecut cu vederea. Într-un exces de zel, pentru că șoferul nu s-a identificat cu buletinul, polițiștii i-au pus cătușe lui Ilie Năstase și l-au dus la IML, în scopul recoltării de probe de sânge. Fostul tenismen s-a opus, a ieșit o altercație jenantă. Așa că i s-a întocmit dosar penal pentru că a condus mașina sub influența băuturilor alcoolice.

Și i s-a luat și permisul. Dar Năstase n-a înțeles nimic din ce i s-a întâmplat și la doar câteva ore a fost prins când conducea un scuter. Bineînțeles, tot fără permis. În 2019, a fost condamnat la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Sectorului 1 și i-a fost suspendat permisul pe trei ani.

Problemele s-au terminat

Acum, Ilie Năstase a răsuflat în sfârșit ușurat. Cei trei ani de chin au trecut și și-a recuperat permisul. „Sunt fericit! Mi-am luat permisul după trei ani! Acum pot să conduc. O să iau pe cineva când vreau să beau”, a spus Ilie Năstase, la Kanal D. Afaceristul promite că nu va mai încălca niciodată legea și e extrem de fericit că se va putea plimba în voie fără să apeleze la alți șoferi sau chiar la propria soție.

Sursă foto: digi24, click

 

 

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre