Simona Ionescu / Redactor Șef

Ilie Năstase, belea după belea. N-a mai rezistat și a ajuns la spital

Ilie Năstase, belea după belea. N-a mai rezistat și a ajuns la spital
Viața lui Ilie Năstase e total dată peste cap. După problemele cu soția, acum a venit o altă nenorocire.

Nu trece o zi în care Ilie Năstase să fie liniștit. De data asta s-a enervat atât de rău, încât a ajuns pe mâna medicilor.

Ilie Năstase, belea după belea. N-a mai rezistat și a ajuns la spital

Necazurile se țin lanț după Ilie Năstase, care nu le mai poate face față. De parcă nu i-ar fi ajuns divorțul pe care Ioana, soția sa spune că l-a intentat, acum întâmpină mari probleme cu nașul lor de cununie, nimeni altul decât Ciprian Marica. Ce să fie la mijloc? Cei doi s-au certat îngrozitor, iar Ilie a suferit un adevărat șoc și a ajuns la spital.

Păcălit de nașul de cununie

Motivul discordiei a fost faptul că Năstase a fost păcălit chiar de cel în care avea multă încredere. Afaceristul a semnat niște acte fără să știe ce se întâmplă și a aflat ulterior că a fost înlăturat din Consiliul de Administrație al unei fundații pe care o controla împreună cu Marica. Năstase s-a supărat foarte tare, a început să-l doară inima și a ajuns la spital. De pe patul instituției spitalicești, acesta și-a sunat soția și a rugat-o să meargă de urgență la el.

„Era internat la Spitalul privat Ponderas, fiindcă el are ceva probleme și cu inima”

”Ilie m-a sunat la începutul acestei săptămâni și m-a rugat cu o voce stinsă să vin la el la spital. Era internat la Spitalul privat Ponderas, fiindcă el are ceva probleme și cu inima. A reușit să rămână calm în toată nebunia asta. Medicii i-au cerut explicit să nu se enerveze, fiindcă altfel ar fi putut apărea ceva complicații.

L-am întrebat ce i s-a întâmplat și atunci el mi-a povestit cum Ciprian Marica, nașul nostru de căsătorie, i-ar fi preluat afacerea! Nu are nicio explicație pentru ceea ce s-a întâmplat, dar a înțeles că Marica i-a luat de sub nas afacere. E șocul vieții sale. El spune că i-a mai semnat lui Marica, în perioada din urmă, ceva acte prin care îl îndrituia să facă ceva plăți în numele său. Dar atât și nimic mai mult!”, a mărturisit Ioana Năstase pentru playsport.ro.

Sursă foto: subsantial

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre