Ministerul Sănătății a dat ultimele date privind concediile medicale de izolare.
Informații de ultimă oră privind concediile medicale de izolare sau carantină
Potrivit Ministerului Sănătății, în carantină se va sta cinci zile, iar în izolare cinci sau șapte zile. Eliberarea deciziilor va fi realizată de DSP, apoi cu această hârtie veți merge la medicul de familie ca să primiți concediu medical. Acesta va fi eliberat pe durata stabilită prin decizia de confirmare a carantinei.
Pentru cei care sunt în spital, concediul medical va fi dat de medicul curant atât pentru zilele cât ați stat internați, cât și după externare. Persoanele care sunt izolate la domiciliu vor primi concediu medical de la medicul de familie.
7 zile de concediu medical pentru persoanele nevaccinate și netrecute prin boală în ultimele 90 de zile
Dacă medicul din spital nu v-a dat concediu medical la externare, atunci îl veți primi de la medicul de familie care va monitoriza starea dumneavoastră de sănătate prin telemedicină sau prin consultații medicale la distanță, spune Ministerul Sănătății. Și acest lucru se va întâmpla până se termină perioada de izolare.
Dacă nu sunteți vaccinați și nu ați trecut prin boală în ultimele nouă zile, aveți drept la 7 zile concediu medical de izolare. Dacă sunteți vaccinați și ați trecut recent prin boală, veți primi cinci zile de concediu medical. Dacă încă nu v-ați revenit după aceste zile și nu puteți lucra, medicul de familie va prelungi concediul medical.
Cât este indemnizația
Cât privește indemnizația pentru ambele tipuri de concedii medicale, aceasta este de 100% din veniturile salariale brute. Ministerul Sănătății spune că aceste concedii vor fi date după ce se va termina izolarea, respectiv carantina și nu înainte. Drept urmare, veți duce certificatul medical la serviciu după ce îl veți primi de la medic. Certificatul medical poate fi eliberat în 30 de zile de la data ultimei zile a încetării perioadei de carantină/izolare.
Sursă foto: gds
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook