Simona Ionescu / Redactor Șef

Președintele acuzat de crime împotriva umanității, mesaj pentru un serviciu secret din România. „Le mulțumesc!”

Președintele acuzat de crime împotriva umanității, mesaj pentru un serviciu secret din România. „Le mulțumesc!”
Faimosul președinte acuzat pentru crime împotriva umanității rupe tăcerea și lansează un mesaj pentru un serviciu secret din România. Rare sunt motivele pentru care acesta iese în public, da iată că s-a ivit o ocazie importantă pe care a ținut să nu o rateze.

Fostul președinte Ion Iliescu, acum în vârstă de 94 de ani, s-a retras de multă vreme din viața publică, alegând să-și petreacă bătrânețea liniștit. Într-un context rar, singurul de altfel care îl mai scoate din rutină, Ion Iliescu a rupt tăcerea, iar motivul este o ocazie importantă. Președintele Iliescu, acuzat de crime împotriva umanității, a lansat un mesaj pentru SPP, serviciul secret din România care servește demnitarii țării de rang înalt. 

Ion Iliescu a împlinit 94 de ani anul acesta, dar este mai ager la minte ca niciodată. Fostul președinte s-a retras de câțiva ani din viața publică și locuiește în aceeași vilă din cartierul Primăverii unde a stat după Revoluție. Singurele motive pentru care Iliescu mai iese în public sunt cele legate de vreun eveniment, pe care îl marchează prin scris pe blogul său oficial. Pe data de 7 Mai, Ion Iliescu a rupt tăcerea cu prilejul unei aniversări importante. 

Ion Iliescu, mesaj important de ziua SPP 

Cu ocazia zilei Serviciului de Pază și Protecție (SPP), fostul președinte a transmis un mesaj public de felicitare organului despre care spune că „de 34 de ani, unul dintre pilonii democrației românești asigură normalitatea societății civile”. 

Ion Iliescu are 94 de ani și s-a retras din viața publică

În postarea de pe blogul său, Iliescu a vorbit despre importanța SPP: „Prin Decretul-Lege nr.204 din 7 mai 1990 se înființa Unitatea Specială de Pază și Protocol, structură în componența Brigăzii 30 Gardă, în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Apărea o nouă bornă în construcția instituțională a României, după Revoluția din Decembrie 1989, precursorul Serviciului de Protecție și Pază, care va beneficia ulterior, în 1991, de o lege proprie. Așadar, de 34 de ani, unul dintre pilonii democrației românești asigură normalitatea societății civile”, a scris Iliescu. 

Fostul președinte a mulțumit SPP pentru contribuția la democrație 

„Aniversarea SPP presupune celebrarea unei tradiții în educația și performanța militară, dar și a unui spirit modern al României, care nu e cu nimic mai prejos decât al altor state din U.E. în privința standardelor sistemelor de apărare. Reamintesc, cu această ocazie, că ordinea civilă și pacea sunt rezultatul unui efort corelat al misiunilor interne și externe ale SPP, alături de alte instituții de o demnitate egală, în spatele cărora stau profesioniști dedicați, oameni care dincolo de sacrificii personale, impuse de excelența carierei în acest domeniu, lucrează pentru echilibrul nostru social și civil. 

Ion Iliescu a transmis un mesaj de ziua SPP
Foto: Captură ioniliescu.wordpress.com

Le mulțumesc angajaților SPP, foști și actuali, pentru contribuția la construcția democrației românești. Sper ca această relație instituțională de încredere dintre SPP și România să adauge mulți ani de aici înainte celor 34 pe care îi sărbătorim azi. La mulți ani, SPP”, a încheiat Iliescu.

Iliescu este judecat pentru crime împotriva umanității 

În octombrie 2023, la 34 de ani de la Revoluție, Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, într-un dosar în care mai sunt acuzați Gelu Voican Voiculescu (82 de ani) – fost vicepremier, şi Iosif Rus (87 de ani) – fost șef al Aviației Militare. 

Dosarul se află la Curtea de Apel București, principalul inculpat fiind fostul președinte Ion Iliescu, lider al Frontului Salvării Naționale (FSN) în 1990, considerat responsabil pentru numărul mare de morți din zilele Revoluției. Iliescu a avut trei mandate de președinte al României: 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre