Scandalul din jurul Irinei Loghin a devenit dramatic. Artista a fost scoasă de pe scenă de o angajată a Radiodifuziunii Române, iar acum aceasta a fost și pedepsită. Femeia, care prezenta un spectacol folcloric, nu se aștepta la ceea ce a urmat.
Întreg scandalul a izbucnit după ce cunoscuta interpretă de muzică populară Irina Loghin a fost pur și simplu dată afară de pe scenă, în timp ce cânta, la un concert aniversar organizat la Iași, „Ion Macovei – 50 de ani de cântec”. Presa locală a relatat, pe larg, nemulțumirea publicului în legătură cu acest incident.
Cine e Doina Baciu, femeia care a dat-o jos de pe scenă pe Irina Loghin
Dincolo de toate, Doina Baciu are o poveste interesantă. Fostă casieră în cadrul studioului Radio Iași, stație a Radiodifuziunii Române, și mai apoi portăreasă, a devenit producătoarea uneia dintre cele mai ascultate emisiuni de la Radio Iași: „Un cântec pentru fiecare”.
Conform surselor Libertatea, ea s-ar fi bucurat de susținerea redactorului șef al postului Nicolae Tomescu, și a „avansat” în momentul în care postul pe care fusese angajată nu se mai justifica. Persoană de nădejde, aceasta nu a fost pusă pe liber, ci a primit o nouă șansă în carieră. Conform sursei citate, cu vechime mare la Radio Iași, de la statutul de casieră care, în ultimii ani, distribuia tichetele de masa angajaților până ce Societatea Româna de Radiodifuziune a trecut la carduri electronice, a fost portar, iar ulterior a fost „promovată” ca realizator de emisiuni.
Astfel fosta casieră și portăreasă Doina Baciu a devenit realizatoare a celebrei emisiuni folclorice și discuta pe post cu nume cunoscute ale muzicii populare din Moldova. Odată ce a devenit vedetă locală, a început să fie invitată să prezinte festivaluri de folclor la lași și din alte orașe din județele vecine. A ajuns să fie considerată un reper în domeniu, fiind inclusă și în jurii ale concursurilor de profil.
Conflict la scenă deschisă cu Irina Loghin
După incidentul cu Irina Loghin, la mijlocul acestei luni, Doina Baciu a fost retrasa din emisie. Conform imaginilor care au devenit publice în urma evenimentului, Doina Baciu, care prezenta spectacolul, a intrat pe scenă peste Irina Loghin, în timp ce aceasta cânta, și a început să vorbească peste ea, până ce a determinat-o pe aceasta să încheie brusc recitalul și să părăsească scena.
„În legătură cu neînțelegerea de la spectacolul aniversar Ion Macovei de la Iași, doresc să lămuresc câteva lucruri. Sofia Vicoveanca și cu mine am fost capete de afiș la acest eveniment. Ca întotdeauna, publicul ieșean, care a plătit bilet pentru a participa la acest spectacol, a fost foarte receptiv, aplaudând frenetic după fiecare melodie. Nu mi-am imaginat că dorința mea de a răspunde doleanței publicului ar putea crea o asemenea situație.
Înțeleg însă că organizarea nu a fost perfectă, iar doamna Doina Baciu s-a simțit nevoită să încheie programul, fiind presată de durata de rezervare a sălii. Am considerat că, dacă intru la o oră și un sfert, spectacolul se va termina la două ore, neștiind că vor mai urma și alți interpreți după mine.
Știm cu toții cât de obositor este să organizezi un eveniment de o asemenea amploare. Cred că doamna Doina Baciu a făcut tot posibilul să coordoneze spectacolul, deși nu i-a fost ușor. Eu una nu am nicio supărare pe dumneaei. Dimpotrivă, îi mulțumesc pentru efortul depus în organizarea serii. Îi urez numai bine și sper că lucrurile se vor lămuri frumos între noi.
Menționez că onorariul mi-a fost trimis din primăvară, existând factură pentru suma primită. Acesta este singurul comentariu pe care îl voi face pe marginea acestui subiect”, a scris, pe Facebook, Irina Loghin, în data de 5 noiembrie.
Sursa foto: Facebook / Irina Loghin, Monitorul de Botoșani
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook