După patru ani de la divorțul de fostul soț, Bogdan Jianu, Julia Chelaru e, în sfârșit fericită. Cine i-a luat durerea.
Julia Chelaru, despre căsătoria care s-a spart ca un balon de săpun. Ce amestec a avut Cătălina Ponor
Cu ochii în lacrimi, Julia Chelaru a reușit să vorbească de unul dintre cele mai grele momente. Este vorba de divorțul de Bogdan Jianu, după nouă ani de căsătorie și 16 de relație. Bogdan s-a îndrăgostit de cântăreață după ce a văzut-o la televizor și a făcut tot ce i-a stat în putință să o cucerească.
Din păcate însă, viața a luat alte întorsături și s-au trezit la un moment dat că sunt doi străini. S-au despărțit fără ceartă, la notar, iar în mașină, Bogdan i-a spus Juliei că are o mare rugăminte: să-și găsească un băiat bun.
„Am plâns ca doi copii când am decis să ne despărțim, ne-am ținut de mână”
„Bogdan m-a văzut la tv. Cântam piesa aia. I-a plăcut de mine și mi-a găsit numărul de telefon. M-a sunat, eram la Constanța atunci și ne-am întâlnit la restaurant. Mi-a zis omul că s-a îndrăgostit. Bogdan a fost special. Mă curtau mulți bărbați atunci. (…) Nu mai eram fericiți de ani buni, dar am continuat așa.
El, în ultimii ani, a plecat la Târgoviște să-și împlinească visul lui, actorie, cascadorie, cai, lupii albi. Eu am rămas aici, în București, nu mă mai regăseam. Ne-am întâlnit acasă să vorbim. Am plâns ca doi copii când am decis să ne despărțim, ne-am ținut de mână.
A venit notarul a doua zi și asta a fost. În mașină mi-a zis să fiu cuminte să-mi găsesc un băiat bun! Nu vreau să intru în alte detalii din viața mea. Per total, o femeie din generația mea a cam închis ochii ca să nu rămână singură”, a mai spus solista în cadrul emisiunii lui Măruță de la Pro Tv.
Bogdan și-a refăcut viața alături de una dintre prietenele Juliei
Vremea a trecut și Bogdan și-a găsit liniștea alături de una dintre prietenele Juliei, gimnasta Cătălina Ponor. Dar cântăreața nu le poartă pică, ba chiar atunci când a aflat că sunt împreună, i-a chemat la o cafea.
„Nu m-am mirat că sunt împreună. O cunoșteam pe Cătălina din aceeași conjunctură, ieșeam împreună, eram prietene, amice. Am un costum de baie primit cadou de la ea! Nu mă mai miră nimic! Când am aflat că sunt împreună i-am invitat la o cafea. Și ea a zis că e ciudat. Nu cred că au avut o relație înainte să divorțăm, poate doar o simpatie”, a povestit artista.
Din nou mireasă?
Fericirea a bătut și la poarta Juliei. Are o relație de trei, iar John, bărbatul din viața ei a făcut-o cea mai fericită femeie și e posibil să jucăm din nou la nuntă. „John îmi dă încredere și toată acea susținere de care am eu nevoie. Mă lasă să mă desfășor cum sunt eu, cu bune și rele”, a dezvăluit solista.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook