Simona Ionescu / Redactor Șef

Fiul Angelinei Jolie, Knox, este copia fidelă a lui Brad Pitt la 17 ani. Apariția sa la ceremonia de absolvire a surorii sale, Zahara, a eclipsat evenimentul. Lumea nu s-a putut abține să nu remarce asemănarea izbitoare cu tatăl său în tinerețe.

Cu așa un look, adolescentul nu a avut nicio șansă să treacă neobservat. De la trăsăturile feței până la felul în care își poartă părul, Knox pare copia fidelă a lui Brad Pitt din perioada tinereții sale. Ironia situației este că relația dintre Knox și tatăl său este aproape inexistentă după divorțul extrem de tensionat dintre Angelina Jolie și Brad Pitt.

Knox, copia perfectă a lui Brad Pitt din anii tinereții

Apariția lui Knox la ceremonia surorii sale a fost suficientă pentru a declanșa un val de reacții. Mulți au remarcat imediat asemănarea izbitoare cu Brad Pitt, mai ales că adolescentul pare să îi copieze inclusiv stilul.

Fiul Angelinei Jolie, Knox, copia fidelă a lui Brad Pitt la 17 ani. Apariția care a făcut furori la absolvirea Zaharei
Knox, fiul lui Brad Pitt, seamănă izbitor cu tatăl său când era tânăr
Foto: Screenshot / Daily mail

Părul blond, aranjat într-un mod foarte asemănător cu look-ul pe care actorul îl avea în anii ’90, trăsăturile feței și expresiile au demonstrat că așchia nu sare niciodată departe de trunchi. Practic, băiatul arată ca Brad Pitt așa cum ni-l amintim din „Legendele toamnei”. Este, indubitabil, „versiunea tânără” a actorului premiat cu Oscar.

Copiii Angelinei Jolie au făcut front comun după divorț

După despărțirea extrem de mediatizată dintre Angelina Jolieși Brad Pitt, copiii cuplului au rămas aproape de mama lor și au început treptat să se distanțeze de tatăl lor.

La absolvirea Zaharei, Angelina a fost însoțită de Knox, Pax și Maddox, iar imaginile surprinse au arătat o familie extrem de unită. Cei trei au fost permanent în jurul mamei lor și au avut o atitudine protectoare față de aceasta.

Absența lui Brad Pitt de la eveniment nu a trecut deloc neobservată, mai ales că relația actorului cu o parte dintre copii este descrisă de apropiați drept una foarte complicată. În ultimii ani, mai mulți dintre copiii cuplului au renunțat inclusiv la numele „Pitt”.

Zahara și Shiloh au renunțat la numele tatălui

Ceremonia de absolvire a Zaharei a readus în atenție și ruptura evidentă dintre copiii cuplului și celebrul actor de la Hollywood. Tânăra a fost prezentată oficial drept „Zahara Marley Jolie”, fără numele Pitt. Gestul vine după ce, încă din 2023, Zahara renunțase public la numele tatălui său.

Fiul Angelinei Jolie, Knox, copia fidelă a lui Brad Pitt la 17 ani. Apariția care a făcut furori la absolvirea Zaharei
Fiica adoptată a Angelinei jolie și a lui Brad Pitt a avut ceremonia de absolvire Foto: Instagram / @viralpopculture

Ea nu este singura care a făcut acest pas. Sora ei, Shiloh Jolie a depus acte oficiale pentru eliminarea legală a numelui Pitt imediat după ce a împlinit 18 ani.

Și fratele lo Maddox folosește acum doar numele Jolie în proiectele sale profesionale, iar sora lor Vivienne a fost trecută recent drept „Vivienne Jolie” într-un program de teatru de pe Broadway.

Toate aceste gesturi demonstrează cum copiii actriței au ales clar de partea cui sunt după anii de scandaluri și procese dintre părinții lor.

Angelina Jolie, sprijinită total de copiii săi

În ultimii ani, Angelina Jolie a vorbit foarte puțin despre despărțirea de Brad Pitt, însă relația apropiată cu cei șase copii ai săi a devenit tot mai vizibilă.

Zahara a ținut recent un discurs emoționant despre mama sa. Tânăra a spus că Angelina Jolie este modelul ei în viață și femeia care a învățat-o ce înseamnă empatia și compasiunea.

„Mama mea ne-a crescut punând accent pe bunătate și pe dorința de a evolua constant ca oameni”, a spus Zahara în fața colegilor și profesorilor.

Brad Pitt încă speră la o împăcare

Deși divorțul dintre Angelina Jolie și Brad Pitta fost finalizat oficial la finalul lui 2024, tensiunile dintre cei doi nu s-au încheiat. Foștii parteneri continuă disputele legate de proprietăți și afaceri comune, inclusiv celebrul domeniu Château Miraval.

Fiul Angelinei Jolie, Knox, copia fidelă a lui Brad Pitt la 17 ani. Apariția care a făcut furori la absolvirea Zaharei
Lumea a remarcat de mult timp cât de tare seamănă băiatul Knox cu tatăl său Foto: Instagram

În paralel, surse apropiate actorului spun că Brad Pitt încă speră să își repare relația măcar cu o parte dintre copii. Totuși, imaginile recente de la absolvirea Zaharei arată cât de uniți sunt copiii  în jurul Angelinei Jolie și cât de mare a devenit distanța față de tatăl lor celebru.

Foto: Instagram

Citește și: Un nou scandal Angelina Jolie versus Brad Pitt. Actorul nu mai vrea să fie tată pentru copiii săi

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri