Manelista transsexuală Delia Rexha a ajuns protagonista unui nou scandal, consumat în parc, cu o vecină. Vocea ei a fost motivul discordiei. Incidentul vine la aproape doi ani după ce iubitul manelistei a fost agresat în parcul de la Far. Acum pare că situația se repetă. Transsexualul reclamă că ar fi fost agresat de o vecină, care i-a cerut să nu mai facă gălăgie. Deși vecina doar atrage atenția, manelista transsexuală și-a ieșit complet din pepeni.
„Te rog frumos, încearcă pe cât posibil, să nu mai faci zgomote și să nu se mai întâmple ce se întâmplă. Nu sunt nici prima și nici ultima vecină care îți atrage atenția“, i-a spus vecina artistei. Enervată la culme de intervenția colocatarei, Delia Rexha a reacționat violent:
„Nu ai caracter și nu știi să vorbești. M-ai luat peste picior pe mine, mi-ai spus că sunt bărbat și așa mai departe. Dar eu te-am întrebat câți bărbați ai avut la pat tu? Îmi spui mie că sunt bărbat, care e problema? Care bărbat vezi, eu sunt transsexuală? Știi cine sunt nu? Uită-te pe Google să vezi cine sunt“. După schimbul de replici, manelista transsexuală și-a anunțat vecina că o va face „vedetă” și a plecat.
Delia Rexha s-a iubit cu bărbați celebri
Delia Rexha este o manelistă transsexuală despre care, la un moment dat, s-a zvonit că ar fi fost în relații de amor cu Marius Elisei, fostul soț al Oanei Roman. De notorietate e și altă poveste mondenă, și anume cp Rexha s-ar fi iubit cu Nicolae Guță. Cântăreața a reușit să câștige notorietate și a fost invitată în mai multe emisiuni cu vizibilitate mare. Bunăoară, a participat inclusiv la „Chefi la cuțite”. De asemenea, a apărut și într-unul dintre episoadele serialului „State de România”.
@delia_rexha♬ sunet original – Delia Rexha official
Delia Rexha s-a aflat în centrul unui scandal în 2022, în parcul de la Far. La momentul respectiv, iubitul ei, Luis, ar fi fost bătut, de față cu ea, de un individ musculos. Agresiunea, deosebit de violentă, ar fi fost generată de un video postat pe TikTok, în timp ce amorezii se aflau în vacanță pe litoral, fiind cazați într-un apartament din zonă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook