Specialiștii de la Centrul de Prognoză Meteorologică Spațială din SUA au anunțat încă de ieri o mega furtună solară care se va apropia de pământ la finalul săptămânii. Efectele deja se fac simțite, iar furtuna ne va afecta inclusiv fizic. Și tehnologia va fi la mare risc, a transmis Elon Musk. Furtuna a primit calificativul G4 la nivel global, adică al doilea cel mai înalt nivel Ultima de acest fel a fost acum 18 ani.
Furtuna geomagnetică, așa cum au numit-o specialiștii, a făcut deja spectacol pe cer în noaptea de vineri spre sâmbătă. O auroră boreală a fost vizibilă din emisfera nordică a planetei, inclusiv din zonele străine de acest fenomen. Cerul colorat violet s-a văzut și în România, începând cu orele 22:00.
Aurora boreală din România, provocată de furtuna geomagnetică
Spectacolul de lumini se produce atunci când particule provenite din furtunile solare sunt atrase în câmpul magnetic al planetei. Fenomenul se produce, de regulă, la latitudini mari, după Cercul Polar, unde cerul se colorează în verde. Este, de obicei, vizibil din țările scandinave sau în zonele nordice ale continentului american.
Chiar dacă, în mod normal, aurora boreală poate fi observată la latitudini mai mari din emisfera nordică, spre Cercul Polar, de această dată, coloritul special al cerului a putut fi observat și în țări, precum Marea Britanie, Austria, Franța și chiar și în România. Jocul de lumini a fost surprins de utilizatorii rețelelor de socializare, care au făcut publice fotografii spectaculoase.
Furtuna solară afectează oamenii, dar și tehnologia
Furtuna solară generează efecte și asupra oamenilor, care pot întâmpina diverse manifestări zilele acestea. Printre simptomele cauzate se numără dureri de cap, vertij, dar și modificări ale tensiunii arteriale. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu se expună la soare în aceste zile.
Major geomagnetic solar storm happening right now. Biggest in a long time. Starlink satellites are under a lot of pressure, but holding up so far. pic.twitter.com/TrEv5Acli2
— Elon Musk (@elonmusk) May 11, 2024
Pe lângă efectele asupra oamenilor, furtuna electromagnetică ar putea pune în pericol și tehnologia, spune Elon Musk. Într-o postare pe X, acesta a avertizat că sateliții Starlink ar putea fi afectați de acest fenomen: „Se desfășoară în acest moment o mare furtună geomagnetică solară. Este cea mai mare de mult timp. Sateliții Starlink sunt supuși unei presiuni considerabile, dar până acum rezistă”, a transmis Musk pe X.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook