Simona Ionescu / Redactor Șef

Merită să încercați măcar o dată variantele bunicilor de vopsit ouă. „Aduce calmul în suflet”

Merită să încercați măcar o dată variantele bunicilor de vopsit ouă. „Aduce calmul în suflet”
Suntem la un pas de Joia Mare, momentul în care gospodinele se întrec în a colora cele mai frumoase ouă. Iată câteva metode naturale.

Alternativele naturale de vopsit ouăle sunt la mare căutare în ziua de astăzi. Iată cât de repede și simplu le colorați.

Adio coloranți și chimicale. Merită să încercați măcar o dată variantele bunicilor de vopsit ouă

Bunicile ne îndeamnă să vopsim ouăle așa cum se făcea odinioară, pentru că acest proces „aduce calm în suflet”. Tot ele mai spun că esențialul în a vopsi ouăle cu plante este să știm pe care să le alegem în funcție de culoarea dorită. Apoi să le punem la fiert pentru jumătate de oră. Atât.

Poțiunea care se obține se strecoară printr-un tifon sau o sită fină, se adaugă oțet și se mai pune odată la fiert, de data asta împreună cu ouăle.

Atenție! Intensitatea nuanței diferă de culoarea naturală a oului, timpul de fierbere și cantitatea de plante puse la fiert.

Sfeclă pentru ouă roșii și roz, spanac pentru cele verzi

Cele mai căutate, ouăle roșii, se vor colora dacă veți folosi sfeclă, iar dacă doriți un roșu ruginiu trebuie să puneți la fiert pentru o jumătate de oră apă în care ați adăugat 3-4 linguri cu boia.

De asemenea, se știe din străbuni că se poate folosi și sucul natural de rodie sau cireșe, dar sunt excelente și florile de bujori sau cozile de ceapă roșie. Dacă optați și pentru ouă verzi, spanacul vă va fi de mare ajutor. De asemenea, veți obține culoarea verde și prin ierberea ierbii sau a coajei de prun.

Turmericul, cea mai bună alternativă pentru culoarea galben

Cele mai frumoase ouă galbene se obțin cu ajutorul turmericului sau al pătrunjelului, plante care se vor pune la fiert. Cojile de ceapă galbenă s-ar putea să dea culoarea galbenă, dar şi portocalie ouălor de Paşte. Și galben veți obține folosind ceai de muşeţel, frunze de morcov, seminţe de ţelină, coji de lămâie sau de portocală.

Dacă veți pune la fiert o perioadă mai lungă mai multe coji de mere galbene atunci veți obține ouă galben verzui. Pentru nuanțe de albastru sau violet sunt extraordinare varza roșie, fructele de pădure, vinul roșu sau sucul de grapefruit roşu. Nu în ultimul rând, ouăle se vor colora în maro-auriu utilizând seminţe de mărar.

Sursă foto: gandurisibucatareala

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre